Compania face pregătiri pentru acea dată, chiar dacă momentul nu a fost încă anunţat, după care telefoanele vor intra în vânzare pe 20 septembrie, în conformitate cu abordarea tipică a Apple din ultimii ani.

Apple nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii a Reuters.

Analiştii văd un ciclu puternic de upgrade pentru seria iPhone 16, iar Apple ar urma să lanseze ceea ce ei numesc cea mai mare actualizare de software pentru iPhone. Aceasta va include funcţii de inteligenţă artificială, într-un moment în care rivali precum Samsung au lansat mai repede servicii similare.

Noile lansări vin pe măsură ce Apple prognozează câştiguri mai mari, pariind pe inteligenţa artificială pentru a atrage cumpărători, chiar dacă afacerea sa în China a dezamăgit în trimestrul al treilea.

Vânzările pe a treia cea mai mare piaţă a Apple, China, au scăzut cu 6,5%, mai mult decât aşteptările privind o scădere de 2,4%, potrivit Visible Alpha.

În timpul conferinţei sale anuale pentru dezvoltatori din iunie, Apple a dezvăluit o strategie în AI mult aşteptată, integrând noua sa tehnologie „Apple Intelligence” în suita sa de aplicaţii, inclusiv Siri, şi aducând chatbot-ul OpenAI ChatGPT pe dispozitivele sale.

Apple continuă să se bazeze prea mult pe vânzările iPhone-ului, iar unii analişti au spus că este puţin probabil ca o creştere a noilor funcţii AI să se materializeze pe termen scurt.

Urmărește-ne pe Google News