Istoria companiei americane reprezintă una dintre cele mai interesante și frumoase povești din industria de înaltă tehnologie și nu numai, care stârnește admirația oamenilor de pretutindeni.
Regretatul Steve Jobs și Steve Wozniak au creat în 1976 în garajul casei părintești din Los Altos a primului dintre ei ceea ce avea să devină unul dintre cele mai mari și mai valoroase branduri la nivel global.
Deși este una dintre cele mai cunoscute companii, Apple are o istorie atât de complexă, încât puțini sunt cei care cunosc cu adevărat totul despre gigantul californian. De aceea, ne-am gândit să-ți dezvăluim câteva dintre cele mai interesante lucruri.
25 de curiozități despre Apple și iPhone
- Apple a luat ființă la 1 aprilie 1976. Fondatori au fost Steve Jobs, Steve Wozniak și Ronald Wayne. De teama eșecului, acesta din urmă a părăsit, însă, compania după doar 12 zile de la înființare.
- Wayne și-a vândut acțiunile lui Steve Jobs pentru doar 800 de dolari. Dacă le-ar fi păstrat, acestea ar fi valorat acum 60 de miliarde de dolari.
- Primul logo al companiei a fost realizat de Wayne. Acesta consta dintr-o imagine detaliată a lui Isaac Newton stând sub un copac cu un măr pe cale să-i cadă în cap. Logo-ul a fost schimbat ulterior, deoarece era prea detaliat pentru a putea fi imprimat la dimensiuni mici.
- Actualul logo Apple a fost proiectat de designerul Rob Janoff. El a realizat două versiuni: un măr întreg și unul mușcat, iar Steve Jobs a ales-o pe cea de-a doua.
- În 1983, Steve Jobs l-a angajat pe John Sculley, unul dintre directorii de atunci de la Pepsi. La un an distanță, între cei doi au apărut divergențe și pentru că acționarii companiei îl susțineau pe cel de-al doilea, Jobs a fost concediat din propria companie.
- Wozniak și-a încheiat activitatea cu normă întreagă la Apple în 1987. Cu toate acestea, el este și acum angajat oficial al companiei și primește o bursă estimată la 120.000 de dolari pe an.
- În 1994, Apple a lansat revoluționara cameră digitală color produsă în masă „Apple QuickTake 100”. Aceasta avea şi unele dezavantaje. Astfel, nu putea înregistra decât opt fotografii, iar calitatea imaginilor era foarte slabă. Din cauza prețului foarte ridicat (1.200 de dolari), cifrele de vânzări au fost mici, iar proiectul a fost abandonat în 1997.
- Steve Jobs a revenit la conducerea Apple în 1996 și a salvat compania de la faliment. Salariul acestuia în calitate de CEO al Apple Inc. era de… un dolar!
- Primul iPhone lansat în iunie 2007 avea un preț de bază de 499 de dolari.
- Steve Jobs a făcut o farsă unei cafenele Starbucks cu prilejul lansării primului iPhone. El a comandat 4.000 de cafele, însă a anulat comanda imediat.
- În toate reclamele și imaginile în care apare un iPhone este afișată ora 9:41 AM, adică ora la care Steve Jobs a lansat primul model de iPhone.
- Pe 10 iulie 2008, Apple a introdus App Store, care avea doar 500 de aplicații pe platformă, însă după doi ani numărul acestora ajunsese la 250.000. În prezent, datorită Apple, telefoanele mobile, tabletele și ceasurile inteligente nu ar putea fi înțelese fără aplicații.
- În octombrie 2011, Apple a vândut peste un milion de modele iPhone 4S în doar 24 de ore de la lansare. În anul următor s-au vândut în medie nu mai puțin de 340.000 de modele iPhone în fiecare zi.
- Când primul prototip iPod i-a fost prezentat lui Steve Jobs, acesta l-a aruncat într-un acvariu doar ca să demonstreze faptul că bulele de aer care ieșeau la suprafață însemnau că dispozitivul are spații goale și că poate fi făcut mai mic.
- Cea mai scumpă componentă a unui iPhone este Retina Display. Aceasta nu este produsă de Apple, ci de Samsung, care produce și procesoarele A. De asemenea, Sony produce camera și senzorul de imagine.
- Tot ceea ce posesorii de iPhone vobesc cu Siri este stocat și analizat anonim în serverele Apple timp de 2 ani pentru optimizarea aplicației. Interesant este faptul că 85% dintre utilizatorii de iPhone nu au folosit niciodată serviciul Siri.
- Un iPhone consumă în medie energie în valoare de 0,25 dolari dacă este încărcat 100% o singură dată pe zi.
- Bateria unui Apple Macbook este confecționată dintr-un material antiglonț.
- Un iPhone conține 0,03 grame de aur, 0,3 grame de argint și 0,003 grame de platină.
- Deși pare neverosimil, 60% dintre aplicațiile din AppStore nu au fost descărcate niciodată.
- În 2014, câștigurile companiei au depășit toate așteptările. Apple a raportat atunci un buget de 160 de miliarde de dolari în bani lichizi. Spre comparație, Trezoreria SUA avea atunci doar 49 de miliarde de dolari.
- Apple a înregistrat câștiguri în același an 2014 mai mari decât Google, Facebook și Amazon la un loc.
- Deși iPhone are o cotă de piață de doar 20%, nu mai puțin de 90% din profitul Apple provine din vânzarea de smartphone-uri.
- Apple este o companie extrem de profitabilă. În 2013, brandul american a generat venituri de peste 171 de miliarde de dolari. Asta înseamnă puţin peste 5.400 de dolari pe secundă.
- Apple îşi livrează produsele cu avionul la clasa întâi. În loc să livreze produsele asamblate în China pe mare ca majoritatea companiilor, Apple le urcă în avion. Bineînţeles acest sistem este mult mai scump, însă are şi avantajele sale. Ele ajung în maximum 15 ore, nu 30 de zile cât durează cu vaporul, şi asta înseamnă că ajung atât de repede pe raft, încât compania nu plăteşte dobânda la investiţia iniţială.
Vezi și cele mai interesante: