În ultimii ani, divizia auto a Apple a explorat două căi simultane: crearea unui model cu capacități limitate de auto-conducere, axat pe direcție și accelerare, asemănător cu multe mașini actuale, sau o versiune cu abilități complete de auto-conducere, care nu necesită intervenție umană.

Sub eforturile noului șef al diviziei auto, Kevin Lynch, care este și directorul de software Apple Watch, inginerii companiei se concentrează acum pe a doua opțiune. Lynch face presiuni pentru o mașină cu un sistem complet de conducere autonomă încă de la prima versiune, au precizat sursele Bloomberg, care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Acţiunile Apple au urcat cu 2,4%, atingând un nou nivel record, după ce Bloomberg a publicat știrea. Un purtător de cuvânt al companiei din Cupertino, California, a refuzat să comenteze informațiile.

Chipsetul, una dintre cele mai importante piese ale viitorului automobil Apple, a fost dezvoltat intern și este aproape finalizat. Acesta se apropie de faza de testare în care acesta va fi folosit în mediul real, pentru a se vedea exact cum se descurcă.

Siguranța este o altă piesă majoră a puzzle-ului. Apple caută să construiască un automobil mai sigur decât cele dezvoltate de companiile auto Tesla şi Waymo, pentru a evita defecțiunile sistemului de conducere.

PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse
Recomandări
PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse

Maşina ideală a Apple nu va avea volan şi pedale, designul de interior fiind adecvat conducerii fără mâini, au precizat sursele Bloomberg.

Potrivit Reuters, eforturile companiei în domeniul conducerii autonome, cunoscute sub numele de „Proiectul Titan”, au debutat în 2014, când Apple a început să proiecteze de la zero propriul său vehicul.

„Este o chestiune de când, nu dacă”, a afirmat analistul Dan Ives de la Wedbush, adăugând că șansele ca Apple să-și dezvăluie propria mașină autonomă până în 2025 sunt de 60% până la 65%.

În decembrie, Reuters relata că Apple își propunea să producă în 2024 un vehicul de pasageri echipat cu propria sa baterie inovativă.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI