Asemenea rivalilor săi de pe piață, Apple a fost lovită de pandemia globală, fiind nevoită să închidă mii de magazine în întreaga lume și să își reorganizeze activitățile.

Dar compania americană încearcă să își folosească mărimea și rezervele financiare pentru a continua să vândă produse, inclusiv în timpul epidemiei, când alte firme suferă. Unele din produsele anunțate miercuri vor fi disponibile pentru livrare chiar de săptămâna viitoare.

Experții spun că acestea au fost probabil mai puțin afectate de criză, în condițiile în care atât designul cât și primele stadii ale producției au avut loc în perioada de dinainte de izbucnirea epidemiei. Ce se va întâmpla cu viitoarele produse rămâne de văzut.

De la problemele din China, la cele din SUA

Pe 13 martie, Apple a anunțat că își închide magazinele din întreaga lume, chiar în momentul în care a început să le redeschidă pe cele din China. Experții citați de Washington Post spun că aproximativ 8% din vânzările Apple erau făcute în magazinele fizice și se așteaptă ca veniturile trimestriale să scadă în acest context cu 1-2%.

Între timp, Apple a grăbit livrările. Clienții din SUA pot primi acum un iPhone 11, spre exemplu, în doar două zile, de la aproximativ șapte, cât trebuiau să aștepte înainte.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Procesul de producție al Apple a fost serios afectat de epidemie. Mai întâi, la începutul anului, fabricile din China și-au încetinit fluxul, pe măsură ce coronavirusul se extindea în această țară.

După ce epidemia a încetinit în China, fabricile au reînceput producția. Dar virusul lovește acum Vestul, așa că angajații din SUA lucrează în special de acasă, ceea ce face ca procesul de dezvoltare să fie mai greoi.

Cum arată noul iPad Pro 2020

Noile lansări ale Apple includ un MacBook Air îmbunătățit, al cărui preț pornește în SUA de la 999 de dolari. Compania a scos pe piață și o variantă îmbunătățită Mac mini, care costă de la 799 de dolari.

Cel mai important produs lansat miercuri este însă noul iPad Pro, al cărui preț pornește de la 799 de dolari în SUA. Există două versiuni ale tabletei, cea cu ecran 11 inch și cea cu ecran de 12,9 inch (946 de dolari). Fiecare model are o capacitate de stocare de 128GB / 256GB / 512GB /1TB.

Apple scoate pe piață noi modele iPad Pro și MacBook Air în plină criză provocată de coronavirus
Apple a scos pe piață noul iPad Pro 2020 FOTO: Apple
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Apple susține că mulțumită noului chipset A12Z Bionic, tableta este acum mai puternică decât majoritatea laptopurilor Windows.

Cel mai dezbătut feature al noului iPAD 2020 este camera LIDAR de pe spate, care are două utilizări: crearea unui efect de profunzime în fotografii și aplicațiile de realitate augmentată.

Apple a mai lansat o tastatură pentru iPad, Magic Keyboard, care are track pad sau un mouse Bluetooth, ceea ce îi va permite utilizatorului să folosească tableta fără să îi atingă ecranul.

Tastatura costă și ea 299 dolari – pentru versiunea de 11 inch – sau 349 dolari – pentru cea de 12,9 inch.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI