Ținta atacului a fost Quanta Computers, o companie taiwaneză care produce componente pentru Macbook și alte produse Apple, iar la origine se află grupul rus REvil. Hackerii au la activ mai multe atacuri de acest gen, cărora le-au căzut victimă companii precum Acer.
Recompensa cerută de ruși se ridică la 50 de milioane de dolari, suma standard cerută când sunt atacate companii importante.
Hackerii au dezvăluit câteva informații online
Cei
de la Quanta au refuzat să plătească, iar hackerii s-au
reorientat. Ei încearcă să obțină acum banii de la Apple,
amenințând că vor face publice informații legate de viitoare
produse ale companiei.
Pe
20 aprilie, hackerii au postat online scheme ale unora dintre
produsele lansate chiar în aceeași zi de Apple, ca să arate că nu
glumesc. Noul termen până la care Apple ar trebui să plătească
recompensa
este 1 mai.
Nu se știe exact ce informații au reușit să fure hackerii, însă, dacă sunt date importante despre viitoarele produse, compania americană ar putea alege să plătească recompensa de 50 de milioane de dolari, mai arată sursa citată.