Potrivit sursei citate, începând cu 24 ianuarie, angajaţii nevaccinaţi sau cei care nu au prezentat dovada vaccinării vor avea nevoie de teste negative la COVID pentru a merge la locurile de muncă Apple.
The Verge a scris că nu este clar dacă cerinţa de testare se aplică atât angajaţilor corporativi, cât şi angajaţilor din retail.
”Din cauza eficacităţii în scădere a schemei inițiale de vaccinare anti-COVID şi a apariţiei unor variante foarte transmisibile, cum ar fi Omicron, doza booster este o condiţie pentru a fi consideraţi vaccinaţi împotriva COVID, pentru a vă proteja împotriva formelor de boală severă”, potrivit notificării trimise angajaților, citate de The Verge.
Apple nu a răspuns imediat unei solicitări pentru a comenta situația.
Multe companii din SUA şi-au consolidat regulile referitoare la COVID. Din cauza tulpinii Omicron care alimentează creșterea numărului de infecții în toată țara, multe firme impun vaccinarea şi amână planurile de întoarcere la birou.
Spre exemplu, săptămâna aceasta, Meta Platforms, compania mamă a Facebook, a impus vaccinarea cu doza booster împotriva COVID pentru toţi lucrătorii care se întorc la birouri. De asemenea, a amânat redeschiderea birourilor din SUA până pe 28 martie, de la un plan anterior din 31 ianuarie.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!