Alături de această versiune ieftină, Apple va lansa și o nouă generație a iPhone X, dar și un iPhone X Plus, ambele cu ecran OLED. Apple testează deja tehnologia MicroLED, pentru a nu mai cumpăra ecrane de la Samsung, dar aceasta este încă departe de implementare.
Adio 3D Touch
Kuo spune că Apple va introduce în modelul LCD o tehnologie nouă, numită CGS – respectiv Cover Glass Sensor.
Aceasta va permite Apple să reducă greutatea ecranului și deci și a smartphone-ului. De asemenea, va permite reducerea costurilor și creșterea durabilității.
Dar vine cu un cost: funcția 3D Touch va dispărea de pe modele ieftine.
Pentru cele două versiuni cu ecran OLED aceasta va rămâne în funcțiune, însă Apple plănuiește trecerea lor la tehnologia CGS din 2019.
Funcția 3D Touch permitea, cu ajutorul unor senzori integrați în ecran, detectarea unor niveluri diferite de presiune. În funcție de acestea, telefonul răspundea diferit. În practică, acest lucru se traducea într-un fel de ”clic dreapta”, ca la mouse, unde apăreau o serie de opțiuni.
Google a reușit să refacă efectul în Android doar la nivel software, fără să fie nevoie ca producătorii să integreze senzori speciali în display. Probabil Apple va încerca același lucru.
Vânzările iPhone X nu sunt prea bune, atât din cauza prețului prea mare, cât și din cauza concurenței puternice făcută de producătorii din China, care vând produse de top la jumătate de preț față de Apple.
Inclusiv producătorul român Allview a lansat un model cu recunoaștere facială, astfel că avantajul Apple s-a evaporat rapid.
Dispare senzorul de amprentă
Dar mai e ceva: odată cu lansarea a trei noi versiuni de iPhone X, două OLED (scumpe) și una LCD (ieftină) ne mai putem aștepta la ceva: dispariția Touch ID, senzorul de amprentă.
Cel mai probabil, Apple va renunța total la amprentă, urmând a se concentra pe recunoașterea facială. Tehnologia Face ID a fost introdusă anul trecut în iPhone X, dar nu este prea rapidă și a fost ridiculizată de multe ori de către competitorii Apple, precum Huawei.
De asemenea, nu pare nici foarte sigură, în ciuda asigurărilor date de Apple.
Alți rivali au găsit metode de a menține senzorul de amprentă: Samsung l-a mutat în partea din spate, pe când producătorul chinez Vivo a reușit performanța de a-l integra direct în ecran.
Anterior, Apple a renunțat și la mufa de căști.