Singuri sau în asociații, producătorii români inventează un nou concept: APRO MOBIL. Așa cum îi spune și numele, un aprozar mobil, care îți aduce piața acasă!
De fapt, conceptul e nou doar raportat la vremurile moderne. Bucureștiul interbelic era colorat populat de vânzători ambulanți, adesea producători din jurul orașului, răsunau străzile de vocile lor strigându-și tărăganat marfa proaspătă. Și aveau clienți fideli cărora le livrau în zile fixe, la ore fixe, ca să-i scutească de mersul la piață. Reciproc avantajos.
Fost orășean, actualmente țăran. Și mândru de asta
Exact de la obiceiul acelei epocii a plecat Bogdan, după ce niște zile la rând și-a frânt mâinile de disperare.
Bogdan a fost ”orășean”. Dacă acum 20 de ani îl întrebai ce crede că-i rezervă viitorul, se vedea ori pe la o firmă de telefonie mobilă, poate agent imobiliar, fie și șofer de autocar. În orice caz, un job legat strâns de dinamica orașului.
Dar nebănuite sunt drumurile iubirii, în stare chiar să inverseze o migrație clasică, de la sat la oraș. Pentru că Bogdan a întâlnit-o pe Mary, fata cu ochii verzi de la Adunații-Copaceni, visurile lui au prins aripi și… au aterizat pe pământ. La propriu.
Mary, în afară de ochii ei verzi, mai avea și-o familie care, din tată în fiu, din mama în fiică, se ocupa de agricultură. Glasul pământului s-a împletit cu glasul iubirii, așa că Bogdan a cedat și s-a mutat la țară. La început n-a fost tocmai simplu. Când băiatul de la oraș a dat prima dată la sapă în toată grădina familiei, a căzut lat. Când a stat într-o zi-lumină de august la o tarabă în piață, să vândă roșii, a vrut să se ridice și să plece. Dar iubirea a învins și, încet-încet, i-a făcut loc și celeilalte: iubirea de pământ. Și a rămas.
Filmul cu țăranul și căruța lui
Au trecut anii și viața lui Bogdan s-a îmbogățit, pe lângă cele două fiice, cu nenumărate și temeinice cunoștințe despre agricultură. E în stare să-ți vorbească ore în șir despre răsaduri, despre cum arată clipa când se coc căpșunele sau zmeura, despre câte fire de ceapă încap pe un rând și când e cel mai bine să culegi roșiile.
”Am avut profesoară bună”, spune bărbatul. Tot Mary a fost cea care acum, în momente de cumpănă, i-a dat imboldul de a încerca ceva, altceva.
”Ne-am dat seama că riscăm să pierdem tot, tot, am muncit pe brânci, s-a făcut ceapa, salata, spanacul, verdeața. Bogdane, mi se rupe inima, spunea nevastă-mea. Nu știam ce să fac. Am dat telefoane pe la cei cărora le livram en-gros, vechi clienți, nimic. Am încercat să intram la magazine mari, nici vorbă. Situația devenea dramatică”, povestește Bogdan.
”Auzisem că niște producători s-au asociat, nu știam ce să fac, noi nu avem o producție atît de mare, era noaptea târziu și mă uitam la televizor, nu aveam stare, peste tot știri dramatice, hai să văd un film”, și-a amintit bărbatul. ”Era un film românesc, alb-negru și prima imagine care mi-a apărut a fost cu un țăran cu o căruță, mergea prin oraș și striga că are ouă proaspete și brânză, ieșeau oamenii din curți și cumpărau, asta e, mi-am zis și am sărit din pat. Asta e soluția!”
Inspirația fiicei și valul de comenzi
Din imediat a doua dimineață, a trecut la treabă. A postat pe Facebook și le-a cerut tuturor cunoștințelor din listă să răspândească vestea. Iar una dintre fiice, când i-a auzit planul, s-a amuzat si a zis aaaa, faci un apro mobil! Și așa i-a rămas numele. APRO MOBIL, care îți aduce piața acasă.
Bogdan și-a mai asumat un risc: nu a vrut să pună taxă pentru transport. Are o mașină ”tăvălită”, cea care a făcut ani de piață. ”Hai să vedem cum merge. Măcar să vindem ceva, să nu aruncăm”, a zis. O zi, două, nu s-a întâmplat nimic.
Totuși, informația a început să circule. Și s-a trezit, deodată, cu un val de comenzi. Zeci de comenzi.
Sincopele începutului
Bogdan recunoaște că nu s-a așteptat să aibă atâtea cereri. Nu a avut un ”bussines-plan”, nu a calculat timpii, distanțele, s-a cam încurcat în comenzi, a întârziat livrările.
”Au fost oameni care s-au supărat. Au dreptate, nu eram pregătit, nu am avut un plan, ci o idee. Îmbunătățim lucrurile din mers. De exemplu, acum am împărțit sectoarele Bucureștiului pe zile. Am înțeles că nu avem cum, fizic, să ajungem într-o zi dintr-un capăt în celălalt al orașului oprind de 15-20 de ori. La fel, am mutat comenzile pe e-mail. Înainte le primeam pe Facebook și, fiind foarte multe, nu le mai puteam ține șirul. Suntem doar eu și soția, ne ajută și fetele, dar tot e complicat”, a recunoscut Bogdan.
Producătorul mai spune că a luat în calcul, pentru eficientizarea livrării, să apeleze și la curieri.
O să ne reglăm, promite el. Dacă n-ar fi atît de obosit, aproape că și-ar permite să fie fericit. Totuși, fericirea e lângă el și are ochii verzi. ”Ea muncește enorm. Fără ea nu reușeam nimic. Nici nu știu cum rezistă”, recunoaște. Și nu mai vrea să continue conversația, e obosit. Mâine, la prima oră, o ia de la capăt. Ar vrea să doarmă puțin. Între timp, Mary mai are una alta de făcut: de spălat vase, de strâns prin casă, de gătit ceva pentru mâine, pentru fete, să facă și cafeaua pentru dimineață…
”Visam la așa ceva!”
În timp ce redactam textul despre Bogdan, mi-am aruncat ochii pe Facebook. Din lista mea mea prieteni, cineva postase fotografii cu salate proaspete și spanac, cu textul ”Visam la așa ceva. A venit un băiet la ușa mea și mi-a adus un sac plin cu prospături de-astea, de-mi venea să le mănânc acolo, pe loc.”
Și cu mulțumiri pentru o asociație de producători care a început, timid, să livreze în câteva sectoare ale Bucureștiului, deocamdată.
Lucrurile se mișcă, totuși, în mijlocului crizei coronavirusului. Dacă oamenii nu ajung la marfă, ajunge marfa la ei. Un circuit poate nefiresc, dar nefirească a fost și migrația lui Bogdan de la oraș la sat. Și s-a dovedit a fi bună.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro