Dintre aceste aproape 1.000 de cazuri, aproape jumătate, 462, au fost raportate de Suceava, județul cel mai afectat de pandemia de coronavirus.
Raportarea pe județe se prezintă astfel: Alba 18 persoane, Arad 53, București 131, Bacău 5, Bihor 2, Bistrița-Năsăud 5, Brăila 1, Botoșani 9, Brașov 27, Cluj 15, Caraș-Severin 1, Constanța 2, Covasna 9, Dâmbovița 3, Dolj 1, Galați 34, Giurgiu 10, Hunedoara 37, Harghita 1, Ilfov 2, Ialomița 1, Iași 13, Mehedinți 3, Neamț 8, Prahova 1, Sibiu 11, Satu Mare 2, Suceava 462 Timiș 31, Teleorman 15, Vâlcea 1 și Vrancea 67.
Despre această situație a vorbit, joi, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
”Suntem într-un moment în care înca mai avem focare noi, chiar dacă sunt mici, sunt focare noi. Avem focare în grupul medical. Suntem în momentul în care încercăm să rupem acea transmisiune extinsă din focarele mari, să le transformăm, să le izolăm în focare mici, ca să le putem controla”, a declarat Nel Tătaru la Digi 24.
Ministrul Sănătății a continuat: ”Am redirecționat cadre medicale din diferite județe sau clinici universitare către județele deficitare sau către spitalele care au lipsă acută de personal medical. Sunt aceleași spitale care au și focare în acest moment”.
”Trebuie să ne gândim că aceste focare apar de la un pacient neidentificat, ori dintr-o scăpare a unor precauții din partea personalului medical – îmbrăcarea, dezbrăcarea unui echipament. Sau când ne considerăm mai în siguranță, în spațiile mai libere, unde credem că nu e un contact. Sunt multe posibilități în acest moment. Gândim că într-un spital, tot ce înseamnă pozitiv să-l avem internat, iar cei asimptomatici să poată lucra dacă vor, urmând să trateze pacienți COVID-19”, a mai spus Nelu Tătaru.