România a reușit să vaccineze împotriva COVID, în total 102.301 de cadre medicale, după ce, în ultimele 24 de ore, au mai fost imunizate 9.595 de persoane, potrivit bilanţului Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Dintre cele 9.595 de cadre medicale care au primit serul anti-COVID sâmbătă, 39 au înregistrat reacţii adverse. Potrivit CNCAV, 11 reacții au fost de tip local, iar 28 au fost reacții generale.
De la începutul campaniei de vaccinare au fost raportate 350 de reacţii adverse: 140 reacții locale cu durere la locul injectării; 210 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie); alte 5 reacții sunt în curs de investigare.
Datele raportate de autorități sunt cele de până la ora 17.00. Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00.
Numărul persoanelor vaccinate zilnic în România:
- 27 decembrie 2020 – 960
- 28 decembrie 2020 – 1.101
- 29 decembrie 2020 – 712
- 30 decembrie 2020 – 2.888
- 31 decembrie 2020 – 4.623
- 1 ianuarie 2021 – 1.367
- 2 ianuarie 2021 – 1.586
- 3 ianuarie 2021 – 354
- 4 ianuarie 2021 – 11.912
- 5 ianuarie 2021 – 16.101
- 6 ianuarie 2021 – 16.945
- 7 ianuarie 2021 – 17.846
- 8 ianuarie 2021 – 16.306
- 9 ianuarie 2021 – 9.595