Tradiția spune că icoana, veche de aproape 300 de ani, a fost văzută lăcrimând și de atunci are puteri tămăduitoare. Unuii credincioși pleacă de acasă chiar și cu trei zile înainte, pentru a parcuge pe jos drumul până la Nicula, unde se află mănăstire ortodoxă, dar și un lăcaș de cult greco-catolic.

Greco-catolicii pornesc în pelerinaj la Mănăstirea Nicula | VEZI care va fi traseul

Cei doi înalți prelați, reprezentanți ai celor două culte — mitropolitul Clujului Andrei Andreicuț și episcopul Florentin Crihălmeanu — au lansat credincioșilor îndemnul de a participa la acest eveniment religios, care este unul dintre cele mai mari care se organizează anual în România.

Ce spun Biserica Ortodoxă şi tradiţiile populare despre praznicul împărătesc de Sfânta Marie Mare

Astăzi, în ambele biserici vor avea loc slujbe dedicate Fecioarei, iar la mănăstirea Nicula, la ora 21,30, icoana va fi scoasă din Biserică, pentru ca, după Utrenie, în cursul nopții, această să fie purtată în jurul bisericii, într-un ritual special care se ține în fiecare an.

Ce nu au voie să facă femeile însărcinate cu o zi înainte de Sfânta Maria

La biserica greco-catolică din Nicula, după Vecernie, va urma, de la ora 19,30, una dintre cele mai frumoase și îndrăgite rugăciuni ale Ritului Oriental, „Paraclisul Maicii Domnului”, rostit de Surorile Congregației Surorilor Maicii Domnului.

Nicolae Ciucă, despre Klaus Iohannis: „Epoca lui s-a terminat”
Recomandări
Nicolae Ciucă, despre Klaus Iohannis: „Epoca lui s-a terminat”

Luni, 15 august, va avea loc Liturghia, în cadrul căruia mitropolitul Andrei va sluji alături de episcopul Varlaam Ploieșteanul și de arhiereul vicar Ignatie Mureșanul. La fel, în ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului, greco-catolicii vor celebra Sfânta Liturghie Arhierească la altarul amenajat în curtea bisericii parohiale din localitatea Nicula.

Istoria Mănăstirii Nicula

Mănăstirea Nicula este un important centru de pelerinaj din Ardealul de Nord. Începând cu 15 februarie 1699, Nicula iese din anonimat, devenind unul dintre celebrele locuri alese de Maica Domnului. Se spune că icoana ei, pictată de preotul ortodox Luca din Iclod în anul 1681, avea să plângă timp de 26 de zile, ca o prevestire a tristelor evenimente ce vor avea loc în jurul anului 1700, atât pentru viaţa monahală, cât mai ales pentru întreaga Ortodoxie românească din Transilvania.

De atunci icoana Maicii Domnului de aici a devenit nădejdea izbăvirii din robie, boli şi nevoi, credincioşii obişnuindu-se a veni în pelerinaj, an de an, pe jos, cântând: „Am venit Măicuţă să ne mai vedem, să-ţi spunem necazul care-l mai avem!”

Mesaje de Sfânta Maria. De ce nu este greșit să spui ”La mulți ani!” de Adormirea Maicii Domnului

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Observatornews.ro
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI