Conform unui raport postat pe pagina de Facebook a ISU Timiș, pompierii au fost solicitați și au intervenit la 97 de situații de urgență.
Pe listă apar situații gen incendii, accidente rutiere sau feroviare, acordarea primului ajutor, dar și o deblocare de ușă!
Iată lista completă a misiunilor îndeplinite în ultimele 24 de ore de la pompierii de la ISU Timiș:
5 incendii la locuințe și/sau anexe. Din cele 5 incendii înregistrate în ultimele 24 h, 3 au avut ca și cauză probabilă scurt circuit electric, un incendiu a fost provocat de coșul de fum și un incendiu a avut ca și cauză probabilă focul deschis în spații închise.
7 accidente rutiere;
un accident feroviar
o deblocare de ușă;
14 misiuni de patrulare pentru identificarea persoanelor fără adăpost;
65 de misiuni de acordare a primului ajutor medical cu echipajele SMURD;
4 alte intervenții.
De asemenea, având în vedere faptul că în ultima perioadă se înregistrează tot mai multe incendii care sunt provocate de exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice, ISU Timiș a publicat un comunicat, în care se recomandă cetățenilor să respecte câteva măsuri de prevenire a incendiilor.
”În locuinţe şi gospodării se interzice:
• Utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii.
• Suprasolicitarea reţelei electrice prin folosirea simultană a mai multor receptori.
• Nesupravegherea aparatelor electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reşou, radiator şi altele asemenea.
• Folosirea siguranţelor fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat.
Verifică periodic instalația electrică a locuinței cu personal autorizat!”, se notează în comunicatul ISU Timiș.
FOTO: ISU Timiș – Facebook