În ziua meciului din Athletic Bilbao şi Atletic Madrid, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, din Otopeni, au aterizat 63 de aeronave, care se adaugă celor 9 sosite marţi (atât pe Otopeni cât şi pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu).
„Astăzi, 10 mai, estimăm ca numărul de suporteri care vor pleca, utilizând 50 de curse charter, să depăşească 11.000, egalând numărul de pasageri care vor pleca pe cursele regulate”, se arată într-un comunicat de oficialii aeroportului.
Pista transformată în parcare, cu ocazia acestui eveniment, a găzduit, în data de 9 mai, un număr de 66 de aeronave, care au ocupat 2 km din lungimea totală a pistei.
Traficul curselor regulate nu a fost afectat în această perioadă, toate acestea decolând şi aterizând conform programului de zbor. Pe cele două aeroporturi ale Capitalei au fost îndeplinite toate condiţiile pentru desfăşurarea în bune condiţii a operaţiunilor aeriene, ca urmare a bunei cooperări a administraţiei aeroportuare cu toate instituţiile implicate în organizarea Finalei UEFA Europa League.
„Referitor la unele informaţii citate de presa românească din cotidianul spaniol El Correo, privitoare la o aşa-zisă limitare de capacitate a Aeroportului Henri Coandă, respectiv modificarea orelor de operare de către aeroport, facem următoarele precizări:
– la toate solicitările de alocare de slot (programare de operare) aeroportul a răspuns prompt, identificând și alocând slot-uri, inclusiv suplimentare;
– niciun slot alocat nu a fost modificat de către aeroport;
– responsabilitatea pentru eventualele modificări de program sau întârzieri ale curselor charter aparține în totalitate companiei aeriene transportatoare”, se arată într-un comunicat de presă remis de Administraţia Aeroportului Internaţional Henri Coandă.
În altă ordine de idei, compania aviatică Wizz Air a ţinut să transmită pasagerilor că toate zborurile din Budapesta de pe 30 mai 2012 vor fi operate de la Terminalul 2, în timp ce Terminalul 1 al aeroportului Liszt Ferenc se închide pe 29 mai 2012.
fotografii: Dumitru Angelescu