79 dintre
angajați trăiesc în Germania, iar 68 în Țările de Jos. Doar 25 dintre cei 657
ai angajaţilor la acest abator, deţinut de grupul Vion, nu au fost testaţi.
Autoritățile olandeze au anunțat vineri că aproximativ 600 de angajați ai abatorului vor trebui să rămână în carantină timp de două săptămâni, după ce 45 de angajaţi au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus.
Zeci de salariaţi ai Vion fuseseră deja infectaţi în abatoare din Germania ale acestui grup. Compania, care deţine abatoare în Germania şi Ţările de Jos, are un total de 12.000 de angajaţi şi o cifră de afacere de 5,1 miliarde de euro.
Sindicaliștii acuză că de vină pentru răspândirea coronavirusului sunt condiţiile de cazare a numeroşi angajaţi. Mulţi dintre ei sunt imigranţi care trăiesc în spaţii limitate, în condiţii precare.
Autorităţile din Groenlo au cerut conducerii grupului Vion şi agenţiilor de ocupare a forţei de muncă să amelioreze condiţiile de cazare ale lucrătorilor din abatoare, astfel încât cei afectaţi de noul coronavirus să stea în carantină în condiţii de siguranţă, mai precizează Agerpres.