Aproximativ 180 de turşti români care trebuiau să se întoarcă joi dintr-o vacanţă din Egipt sunt blocaţi mai bine de nouă ore pe aeroportul din Hurghada, notează News.ro. Aeronava Blue Air care trebuia să-i aducă în România era programată să decoleze la ora locală 13.25 (14.25 ora României), dar după ce au stat patru ore în avion românii au fost duşi înapoi în aeroport.

”Şi acum (20.30 ora României – n. red.) suntem în aeroport, doar ne-au anunţat că ne vor duce la hotel pe cheltuiala lor (a agenţiei de turism – n. red.) şi că vom porni mâine dimineaţă. După îmbarcarea în avion, în timp ce rulam spre pista de decolare, unul dintre motoare (din câte am aflat) nu funcţiona în parmetri optimi. Ne-au zis că durează 40-50 de minute pentru o verificare. După o oră, şi după ce au încercat din nou motorul, ne-au spus că trebuie să primim aprobare de la Cairo pentru zbor, asta în timp ce se plimbau vreo cinci tehnicieni pe la avion. După înca o oră a mai venit un tehncian şi, din câte am înţeles din gesturile lui, zicea că nu mai poate zbura avionul. După patru ore de stat în avion au cerut aprobarea să coborâm şi de atunci stăm în aeroport, într-o zonă izolată fără acces la magazine. Sunt copii de 2 şi 3 ani care nu mai au lapte şi plâng încontinuu”, a declarat pentru sursa citată Adrian, unul dintre turiştii români blocaţi pe aeroportul din Egipt.

Potrivit Ministerului Român de externe, Ambasada României la Cairo ”urmăreşte îndeaproape situaţia cetăţenilor români blocaţi pe aeroportul din Hurghada, ca urmare a anulării, din motive tehnice, a unei curse Blue Air cu destinaţia România.

Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă compania aeriană, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare. Urmare demersurilor misiunii, reprezentanţii companiei Blue Air au comunicat că, în prezent, o echipă specializată lucrează la remedierea defecţiunilor aeronavei”.


Citește și: Dan Negru, reacție în scandalul momentului: În fiecare toamnă primesc oferte să prezint baluri de boboci deși nu sunt un moderator ieftin


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News