Incidentul a avut loc luni seară, la ora 19.00, pe Avenida Vicente Ferris, principala arteră a municipiului, când orașul este cuprins de festivitățile din septembrie și, prin urmare, cu mulți locuitori pe stradă, notează presa spaniolă.

Aproape 30 de români, membrii celor două familii, au luat parte la conflictul violent. Majoritatea acestora, aproximativ douăzeci, au venit din Beniganim, în cinci vehicule, iar restul sunt locuitori din Canals. În bătaie au folosit bastoane, katane și arme albe, iar opt persoane au fost rănite, dintre care una mai grav.

Garda Civilă a preluat ancheta. În urma vizionării înregistrărilor video, autorităţile au identificat nouă români, iar cinci dintre ei au fost arestaţi, însă unul era minor şi a fost eliberat.

Echipajul medical de Primiri Urgențe care s-a deplasat la fața locului a asistat răniții din cauza plăgilor înjunghiate și a contuziilor. Trei dintre aceștia s-au deplasat cu mijloace proprii la centrul de sănătate Canals. Alți doi au fost duși la spitalul LLuis Alcanyis din Xativa în unitatea SVB, iar ceilalți doi au fost duși cu o ambulanță la spitalul Ontinyent.

Cei doi transferați la spitalul din Xativa sunt un bărbat în vârstă de 42 de ani, care a fost internat cu un prognostic rezervat, precum și un alt bărbat în vârstă de 35 de ani, cu policontuzii, care a fost externat acasă marți dimineața.

La spitalul Ontinyent, au fost tratați o femeie de 34 de ani și un bărbat de 43 de ani, ambii cu plăgi înjunghiate, care au fost externați după ce au fost îngrijiți la urgențe. Familia care locuiește în Canals nu fusese implicată anterior în nicio altercație, potrivit surselor municipale consultate.

Urmărește-ne pe Google News