Procentul celor care cred că direcția înspre care se îndreaptă România este una bună este mai mare decât cel înregistrat în urmă cu zece ani, dar și comparativ cu date din martie (25,5%) și ianuarie (24,8%).
Potrivit sursei citate, cei care consideră că România merge într-o direcție bună sunt mai ales votanți PSD-PNL, persoane cu vârste între 18 şi 29 de ani şi cei cu venituri foarte ridicate.
La polul opus, 62,5% dintre respondenți se declară pesimişti în legătură cu viitorul ţării (faţă de 70,6% în martie şi 69,7% în ianuarie), în timp ce 6,7% reprezintă ponderea non-răspunsurilor. Printre cei care au această părere în proporţii semnificativ mai ridicate decât media se numără votanții AUR și persoanele cu venituri foarte mici.
„Percepţia privind direcţia în care se îndreaptă ţara înregistrează o uşoară îmbunătăţire, aşa cum se întâmplă aproape întotdeauna la trecerea din iarnă spre primăvară. Apropierea sezonului cald influenţează conjunctural opiniile românilor prin creşterea optimismului. De regulă, după o scurtă perioadă, tendinţa este de revenire la cifrele care s-au stabilizat pe o perioadă mai lungă”, a explicat Remus Ştefureac, director INSCOP Research.
Ce îi îngrijorează pe români
Referitor la principalele îngrijorări ale românilor, rezultatele sondajului arată că 33% dintre respondenți sunt sunt preocupați de posibilitatea unui conflict/război în care să fie implicată țara noastră (față de 9,9% în 2014), 28,6% – de creşterea preţurilor (faţă de 24,5% în mai 2014), 18,5% – de înrăutăţirea stării de sănătate (faţă de 17% în 2014), 5,5% – de deteriorarea mediului înconjurător (față de 2,4% în 2014) , 4,9% – de diminuarea veniturilor (față de 16% în 2014), 4,7% – de pierderea locului de muncă (față de 22,7% în 2014), 1,7% – de producerea unor calamităţi naturale (față de 2,6% în 2014) , 1,9% – de alte probleme (față de 3,7% în 2014), iar 1,2% nu ştiu sau nu răspund.
Sunt preocupate de riscul unul război în care să fie implicată România mai ales persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, gulerele albe şi locuitorii din sud-est, în timp ce creșterea prețurilor este principala sursă de îngrijorare pentru persoanele cu vârsta între 18 şi 29 de ani, cele cu studii primare și cele care lucrează la stat.
Datele cuprinse în sondaj au fost culese în perioada 12 – 20 aprilie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.