Sunt aproape 700 de persoane aflate în moarte cerebrală pentru care familiile au spus, da , donării de organe. De asemenea, aproximativ 4.000 de români trăiesc grație acestor gesturi minunate.
”Acești oameni minunați spun ‘DA, prelvați toate organele care vă sunt de folos pentru salvarea altor vieți greu încercate de o boală nemiloasă. Așa, fiul meu sau fiica mea sau mama mea sau ruda mea, va trăi. Sunt cele mai minunate cuvinte pe care le auzim și care ne impresionează de fiecare dată”, povestesc adesea coordonatorii de transplant.
Astăzi, 16 iulie, este ziua Donatorului de organe. Ca în fiecare an, pacienții care au fost salvați prin transplant de organe, îi cinstesc pe cei care le-au dat o nouă viață, donatorii și familiile acestora.
”Ziua Donatorului de Organe este o zi grea pentru toți și mulțumim tuturor familiilor pentru că în acele momente grele au acceptat și suținut donarea, au susținut viața. Noi, aici la Fundeni, milităm pentru viață. Astăzi, ne rugăm pentru donatorii îngeri”, a spus managerul Insitutului Clinic Fundeni, Carmen Orban, la conferința organizată de Agenția Națională de Transplant.
Din păcate, ziua de 16 iulie este tristă și pentru că numărul donatorilor a scăzut foarte mult, dramatic, după cum recunosc și autoritățile, în timp ce numărul bolnavilor de pe listele de așteptare crește cu fiecare zi.
„Se vorbește foarte mult în ultima vreme despre transplantul de organe. Însă, activitatea de transplant nu poate funcționa dacă nu există organe care să fie transplantate, indiferent la ce organizație internațională am adera. Și aici trebuie să subliniez că rolul principal îl joacă medicii de la terapie intensivă, care trebuie să convingă aparținătorii pacienților în moarte cerebrală să fie de acord cu donarea de organe”, a spus Sorina Pintea, ministrul Sănătății, prezentă la Institutul Clinic Fundeni.
Recunoștină pentru familiile donatorilor
Ministrul a apreciat gestul familiilor care au acceptat fără ezitare ca rudele lor să devină donatori, mai ales că numărul acestora a scăzut dramatic.
„Astăzi, de Ziua donatorilor de organe, gândurile noastre se îndreaptă către îngerii care au dăruit viață. În egală măsură, vreau să le transmit recunoștința mea celor care au avut puterea ca din durerea lor să dăruiască viață. Pe toți cei care au înțeles că salvarea de vieți este virtutea oamenilor puternici. Din păcate, donarea de organe a scăzut dramatic în ultimii ani. Sper că reorganizarea Agenției Naționale de Transplant și o Lege a transplantului care să reglementeze această activitate în mod corect și foarte transparent să convingă populația despre beneficiile aduse de donarea de organe”, a mai declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Donarea de organe a scăzut dramatic
În România, donarea de organe a scăzut dramatic în ultimii ani
Astfel, în 2014 au fost 138 de donatori,în 2015- 115 de donatori,în 2016 – 123 de donatori,în 2017 – 65 de donatori,iar în 2018 la jumătatea anului erau 30 de donatori.
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu, prezent la Fundeni, a spus că instituția pe care o conduce asigură tratament pentru aproape 4000 de pacienți, iar în 2018 este o creștere cu 17% a fondurilor alocate.
”Recunoștință față de ziua de azi, față de donatori și familiile celor care au luat decizii foarte importante, dând viață altor semeni. Aceasta înseamnă să fim oameni, iar mulți au uitat acest lucru. Sunt circa 4000 de pacienți care primesc tratament post transplant, în creștere cu 17% față de anul trecut ”, a explicat președintele CNAS.
Anul 2016, un apogeu al decontării serviciilor în străinătate, circa 130 milioane de euro
Potrivit lui Vulcănescu, în 2016 au fost alocate 130 de milioane de euro pentru tratamente în străinătate, un apogeu al alocărilor în domeniu.
”În 2016 am atins un apogeu al decontării serviciilor în străinătate de circa 130 milioane de euro . Nu considerăm corect, nu considerăm drept, ca un sistem de sănătate, așa cum îl are România, acuzat de cele mai multe ori de subfinațare, de lipsă de decizie, să i se diminueze atât de mult finanțarea prin plecarea, pe de o parte a medicilor, pe de o parte a pacienților și iată acum a banilor, ca să poată fi tratați în străinătate. Vom pune la dispoziție toate evidențele care să ducă la o construcție a sistemului sanitar la noi, care să permită accesul pacienților la servicii de calitate, aici la noi, care să fie decontate aici, la noi”, a spus președintele CNAS.
La rândul lui, academicianul Ionel Sinescu, șeful centrului de chirugie și transplant renal, a spus că primul transplant de rinichi a fost făcut la Fundeni în 13 ianuarie 1980, iar atunci donatorul a fost mama pacientului.
”Istoria transplantului renal în Romînia are 38 de ani, 5 luni și trei zile. Primul organ transplantat în România a avut loc în 13 ianuarie 1980. Este vroba de rinichi de la donator în viață, mama. Avem o lege de acum 22 de ani la care am lucrat cu profesorul Dan Tulbure,cu profesorul Vladimir Beliș, supravegheați și supervizați și de reprezentanți ai parlamentului”, a spus academicianul Ionel Sinescu.
Legea transplantului din România este o mixtură între legea franceză și americană
Potrivit profesorului Sinescu, legea actuală ale una bună. Este o mixitură între legea franceză și cea americană.
” Este o mixitură între legea franceză și cea americană, legi absolut medicale cu prevederi medico- legale foarte clare, în care nu se poate spune că nu are există etică a transplantării, a donării de organe și a îngrijirii pacienților transplantați. Evident este o lege bună, dar s-au schimbat metodologiile de aplicare, de alocare a organelor și a țesuturilor pentru transplant, dar și metodologiile noastre, modul în care le înțelegem și le aplicăm”, a mai spus prof Ionel Sinescu.
Potrivit profesorului, este nevoie ca toți cei implicați în transplant să fie mai activi, iar listele de așteptare să fie aduse la zi.
Pe listele de așteptare, sunt persoane înscrise acum 20 de ani. Unii au murit
Listele de așteptare trebuie aduse la zi, pentru că există, pe acele liste, persoane înscrise acum 20 de ani, persoane care nu mai există.
” Listele să fie aduse la zi. Sunt oameni care fac mult timp dializă și nu mai sunt transplantabili. Romtransplant este o asociație profesională, care are rolul ei, trebuie să facă mai mult decât a făcut. Agenția Națională de Transplant are o activitate șvaițer, cu dinți de fierăstrău și care în anumite momente a dovedit delăsare totală. Eurotransplant este un organism european cu anumite regului și metodologii. Până când vom ajunge să facem fuziunea, este nevoie să avem aceleași metodologii. De ce nu a aderat România la Euro,pentru că nu poate, pentru că nu îndeplinește condițiile ca să adere la Euro. Așa și cu Eurotransplant”, a mai spus șeful clinicii de chirugie și transplant renal Fundeni.
Pacineții cer: mai multe centre de transplant și o lege clară, funcțională, transparentă
Pacienții cu transplant cer mai multe centre cu medici bine pregătiți și dezvoltarea activității private de transplant.
” Cerem să fie create mai mult centre și pregătiți medici de diverse specialități pentru transplant . Activitatea de transplant privat să aibă mai mult acces pe această arie terapeutită. Să existe o acțiune de solidaritate și toate disfuncționalitățile să fie eliminate pentru că numai așa putem crea un cadru constructiv. Ne doirm o lege clară, funcțională, transparentă și în deplin acord cu directivele Europene”, a spus Gheorghe Tache, președintele Asociației Transplantaților din România care a împlinit 13 ani de transplant renal ”fără reparații”, după cum s-a prezentat.
Ce putem face pentru a revigora activitatea de transplant pentru ca șansa la o nouă viață să crească pentru toți pacienții aflați pe listele de așteptare? Este întrebarea la care autoritățile au obligația să găsească rapid un răspuns.