„Au fost la datorie aproximativ 40.000 de efective MAI în ziua votului. Am organizat măsuri suplimentare în zonele de risc electoral și am detașat în teritoriu monitori de la nivel central”, a spus Vela, într-o declarație de presă de la Ministerul Afacerilor Interne.

În campania electorală au avut loc peste 200 de manifestări în 127 de localități, pentru care au fost înregistrate 143 de sesizări, cu 60 la sută mai puține decât în campania electorală din 2016.

În ziua votului au fost sesizate 273 de nereguli, cu 42 la sută mai puține decât la alegerile parlamentare din 2016.

Polițiștii au constatat aproape 100 de contravenții și infracțiuni electorale, pentru care sunt cercetate 48 de persoane.

De asemenea, unii candidați sau echipe ale acestora au continuat campania electorală în mediul online și după încheierea acesteia. Au fost constatate peste 120 de astfel de manifestări, a precizat ministrul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News