UPDATE 15 iunie, ora 11.10. Potrivit sursei citate, în intervalul 15 iunie, ora 13:00 – 16 iunie, 3:00, va fi în vigoare o avertizare Cod portocaliu de vreme rea. Astfel, în după-amiaza zilei de luni, 15 iunie, şi în prima parte a nopţii de luni spre marţi, 15-16 iunie, în Oltenia, Banat, Crişana şi local în Transilvania şi Muntenia vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50 – 80 l/mp.
Pe de altă parte, meteorologii au prelungit până joi dimineaţa la ora 10:00 atenţionarea Cod galben ce vizează toată ţară. Aceasta va fi valabilă de marţi, 16 iunie, ora 10:00. În acest interval vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii.
ANM precizează că instabilitatea atmosferică se va menţine la un grad accentuat în cea mai mare parte a ţării, pe tot parcursul acestei săptămâni, potrivit Agerpres.
Meteorologii precizează că de duminică, ora 13:00, şi în prima parte a nopţii de duminică spre luni (14/15 iunie), ora 3:00, în aproape toată ţara vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50 – 80 l/mp.
Vor fi căderi de grindină de medii şi mari dimensiuni, vijelii, intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 70 – 80 km/h) şi frecvente descărcări electrice.
De asemenea, meteorologii mai anunţă că cinci judeţe din sudul ţării şi în Capitală se menţine Codul galben de furtuni, până marţi dimineaţă.
În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii.
Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 60 l/mp.