Cuprins:
Începând de astăzi de la ora 10:00 şi până miercuri, ora 10:00, cea mai mare parte a ţării se află sub avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată.
În Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și Munteniei, jumătatea de nord a Moldovei și local în Banat și în Maramureș, vor fi perioade cu averse, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii, cu viteze la rafală în general de 70…90 km/h, descărcări electrice și grindină.
În intervale scurte de timp (1 – 3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25 – 40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50 – 70 l/mp.
De asemenea, meteorologii au emis şi un cod galben de vijelii pentru acelaşi interval, valabil în mai multe judeţe din ţară. În Crișana, nord-vestul Transilvaniei și local în Banat, Maramureș, Muntenia și Moldova, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări ale vântului (rafale în general de 50 – 70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice.
Potrivit meteorologilor, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20 – 30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
ANM precizează că miercuri, 3 iulie, manifestările de instabilitate atmosferică vor continua, mai ales în centrul și estul țării.
Temperaturi de până la 37 de grade Celsius
Tot astăzi, mai multe judeţe ale ţării sunt vizate de un cod galben de caniculă. În cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, precum și în sud-vestul Dobrogei, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi în general de 35…37 de grade Celsius. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade Celsius, caracterizând o noapte tropicală.
Cum va fi vremea la Bucureşti
Canicula și disconfortul termic ridicat vor persista astăzi. Din orele serii gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere și se va manifesta prin perioade cu intensificări ale vântului (rafale în general de 60 – 80 km/h), vijelii, averse, descărcări electrice și condiții de grindină.
Meteorologii precizează că în intervale scurte de timp, 1…3 ore, sau prin acumulare, se vor înregistra
cantități de 15 – 25 l/mp, izolat posibil 30 l/mp. Temperatura maximă va fi de 35…37 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități; minima termică va fi de 18… 20 de grade Celsius.