Cea mai mare parte a țării se află miercuri, 30 august, sub alerte cod portocaliu și galben de furtuni puternice, cu rafale ale vântului ce vor atinge 80 km/h.
Sub cod galben de ploi se află jumătatea de vest a țării. Alerta meteo a intrat în vigoare de la ora 10.00 și este valabilă până la noapte, la ora 2.00.
În intervalul menționat, „vor fi perioade cu instabilitate atmosferice, care se vor manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55 – 65 km/h) și izolat vijelii și grindină”, anunță ANM.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25 – 30 l/mp și izolat peste 40 l/mp.
Totodată, de la ora 12.00, va intra în vigoare un cod portocaliu de vijelii, pentru jumătatea estică a țării, care este valabil până diseară, la ora 23.00.
Potrivit ANM, în nordul și estul Munteniei, estul Transilvaniei și în Moldova, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Vor fi intensificări ale vântului (rafale în general de 70 – 80 km/h), pe arii restrânse vijelii puternice, ploi torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 35 – 40 l/mp și izolat peste 50 – 60 l/mp.
Pentru Capitală, ANM anunță că vremea va fi călduroasă azi și instabilă după-amiaza și seara, când temporar înnorările se vor accentua și vor fi averse (10 – 15 l/mp, izolat posibil peste 20 l/mp), descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 55 – 60 km/h și vijelie.
Temperatura maximă va fi de 32… 33 de grade Celsius.