“Şapte persoane dintr-un efectiv de 31 au fost confirmate cu noul coronavirus. Conform raportării DSP, primul caz a fost la o asistentă detaşată de la ASSC Ploieşti. După aflarea rezultatului, s-a făcut dezinfecţia spaţiului de lucru, s-a întocmit o listă de contacţi şi au fost testaţi 14 dintre ei“, precizează Prefectura Prahova.

Dintre cei testaţi, şase au avut rezultate pozitive, patru fiind la personalul detaşat de la ASSC Ploieşti şi care avea activitate la call-center, iar celelalte două persoane sunt din rândul personalului DSP şi aveau activităţi de instruire şi supraveghere în departamentul amintit. Au fost identificaţi şi izolaţi şi contacţii acestora, realizându-se dezinfecţia întregului spaţiu al DSP, mai anunţă Prefectura Prahova.

Activitatea de la call-center-ul instituţiei este, momentan, redusă şi, potrivit reprezentanţilor instituţiei, urmează să fie reorganizată, fiind solicitate noi detaşări.

 
 

Urmărește-ne pe Google News