Delegaţia MAE s-a întâlnit cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi regionale elene şi bulgare şi au vorbit şi de punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas, unde turiştii români au reclamat timpii mari de aşteptare.

Reprezentanţii autorităţilor bulgare şi elene au precizat că au fost deja întreprinse o serie de măsuri complementare eliminării restricţiilor sanitare şi care vor conduce la reducerea timpilor mari de aşteptare pentru accesul în Republica Elenă.

Printre cele mai importante măsuri comunicate de partea elenă se află:

  • suplimentarea numărului poliţiştilor de frontieră eleni pentru realizarea controlului la frontieră;
  • creşterea capacităţii de tranzit prin punctul de frontieră prin organizarea unor ghişee adiţionale;
  • simplificarea procedurilor de control al documentelor de călătorie pentru cetăţenii UE;
  • o mai bună coordonare între autorităţile de frontieră bulgare şi elene pentru transmiterea, în timp real, a informaţiilor privind volumul de tranzit la frontiera româno-bulgară.

De asemenea, consultările care au avut loc cu acest prilej au creat premisele pentru organizarea, în premieră, în perioada următoare, a unei reuniuni tehnice trilaterale, România-Bulgaria-Grecia, pe tema gestionării fluxurilor de turişti care călătoresc pe cale rutieră în Republica Elenă, prin Bulgaria.

MAE transmite cetăţenilor români care doresc să călătorească în Republica Elenă, în actualul sezon estival, următoarele recomandări:

  • consultarea, înainte de efectuarea deplasării, a paginii de internet a MAE, secţiunea Condiţii de călătorie;
  • utilizarea unor puncte de trecere a frontierei alternative, destinate tranzitului rutier pentru turişti, având în vedere faptul că punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas este cel mai solicitat în această perioadă a anului;
  • evitarea, pe cât posibil, a deplasărilor în zilele de la finalul săptămânii şi a intervalelor orare de maximă aglomeraţie, 12.00-18.00;
  • să se asigure că dispun de carburant suficient şi rezerve de alimente şi apă pentru cazul creşterii timpilor de aşteptare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News