Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor arată într-un comunicat de presă că, săptămâna trecută, Administrația Națională a Penitenciarelor a dispus evacuarea urgentă a Corpului A al Penitenciarului Iași, acesta fiind clasificat încă de la începutul anului 2017 în Clasa de risc seismic I. Acolo își executau pedepsele peste 450 de deținuți, care au fost astfel evacuați.
„Această clădire de detenție, desi are un risc ridicat de prăbușire și pune astfel în pericol viața personalului și a deținutilor pe care-i adăpostește, nu se află pe lista de investiții și de modernizare a sistemului penitenciar, cu toate că situația era cunoscută de către ministrul Toader. Corpul A al Penitenciarului Iași are 5 secții de deținere și este o construcție făraă fundatie cu parter și un etaj, iar în prezent înca mai este populat cu peste 100 de detinuți, nefiind posibilă relocarea acestora în zona Moldovei, din lipsă de spații. Conform estimărilor noastre bazate pe suprafața construită și raportate la nivelul de siguranță a deținerii specific regimului de detenție semi-deschis, estimăm că reabilitarea acestui corp de clădire ar costa aprox. 7 milioane de Euro, iar reconstructia aprox. 4,5 milioane de Euro, după reproiectarea pentru aprox. 250 de detinuti și cu respectarea standardului de 4mp/deținut”, precizează FSANP.
Sursa citată amintește că CEDO a cerut modernizarea penitenciarelor iar „acest proces a fost subminat de către actualul ministru Justiției care a dispus reducerea la jumătate a investițiilor în modernizarea penitenciarelor, de la 7,7 milioane lei la 3 milioane lei conform ANP (Raport de activitate 2017, p.55)”.
„Raportat la costurile estimate pentru premierea infractorilor – între 370 și 550 de milioane de Euro – anunțată insistent de către ministrul justiției, acest caz demonstrează că investițiile în modernizarea penitenciarelor sunt blocate intenționat, deși astfel s-ar rezolva problema de fond a condițiilor de detenție. Cu 550 de milioane de Euro s-ar putea (re)construi 122 de corpuri de clădire pentru câte 250 de detinuti cazați în condiții corespunzătoare, ceea ce ar însemna 30.500 de locuri de cazare. La momentul actual numărul total al detinuților este de 22.830”, mai arată sindicaliștii.
În acest context, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor amintește că cere demiterea ministrului Tudorel Toader pentru „pentru incompetență și indolență” și cere „alocarea urgentă de fonduri pentru modernizarea sistemului penitenciar. De săptamâna viitoare, revenim cu informații referitoare la milioanele de ore restante și în continuare neplătite, miile de funcții vacante și calendarul protestelor generale.”
Anterior, sindicaliștii din penitenciare au anunțat că vor să-l dea în judecată pe ministrul Justiției, Tudorel Toader. Acțiunea în instanță vizează cele un milion de ore suplimentare neplătite evaluate la 20.000.000 de lei. În schimb, România nu are bani de penitenciare, dar vrea să dea un miliard de euro pe Cartierul Justiției.
Citește și: INTERVIU/ Igor Dodon, președintele Republicii Moldova: „Nu sunt antiromân. Sunt, categoric, antiunionist” – VIDEO