Operațiune a avut loc în largul coastelor Libiei. La apariția pazei de coastă, migranții solamezi și eritreeni s-au bucurat și au început să înoate către ambarațiunile de salvare. Anterior, peste 1.100 de migranţi au fost salvaţi duminică seară în aceeaşi zonă.

Ultimele operaţiuni au implicat ambarcaţiuni ale pazei de coastă italiene, precum şi ale agenţiei europene de protecţie a graniţelor – Frontex. Organizaţiile nonguvernamentale Proactiva Open Arms şi Medecins Sans Frontieres (MSF) au participat de asemenea la operaţiunile de salvare a migranţilor. Migranţii au părăsit coastele libiene în bărci supraaglomerate sau instabile pe marea deschisă.

Anul trecut, peste un milion de migranţi – dintre care cei mai mulţi sirieni care fugeau din calea ororilor unui război civil sângeros – au ajuns pe coastele europene. Însă, acordul UE-Turcia privind migraţia a dus la închiderea rutei migratorii din Vestul Balcanilor şi la reducerea considerabilă a celor care reuşesc să ajungă pe insulele elene.

Totuşi, migranţii din statele africane, în special Somalia şi Eritreea, continuă să încerce drumul periculos din Libia în Italia. Unii dintre aceştia caută oportunităţi economice în statele europene, în vreme ce alţii fug din calea războiului, a instabilităţii politice şi a unor regimuri autoritare.

Aproximativ 106.000 de migranţi au ajuns pe coastele italiene de la începutul acestui an, în vreme ce 2.726 au murit înecaţi în apele Mării Mediterane.

Organizaţia pentru Migraţişe (IOM) avertizează că alţi 275.000 de migranţi aşteaptă pe coastele

 
 

Urmărește-ne pe Google News