„Să ne calmăm, să luăm nişte popcorn şi să privim liniştiţi băieţii distrugând inamicul”, spunea acesta în prima zi a acestei ofensive transfrontaliere la începutul lui august, scrie News.ro.

Gradaţi de rang înalt din armata rusă, incapabili să respingă trupele ucrainene la trei săptămâni de la începutul unei operaţiuni care i-a luat ca din oală, preferă să rămână muţi, notează AFP.

Apti Alaudinov, în vârstă de 50 de ani, acoperă acest vid, publicând cu regularitate înregistrări video care par filmate în apropiere de front. Cu aproximativ 275.000 de abonaţi pe Telegram, el este departe de a fi un star al internetului, însă intervenţiile îi sunt preluate de presa rusă, mai ales la televizor.

Acesta este şeful Unităţii Ahmat a Forţelor Speciale, alcătuită din combatanţi ceceni, mulţi dintre ei trimişi în Ucraina de liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov. De altfel, Apti Alaudinov este generalul despre care se scrie că-l va înlocui pe Ramzan Kadîrov la conducerea Ceceniei.

Prin statutul său militar, el a încercat să-i asigure pe ruşi, că „inamicul (este) aproape oprit” sau că situaţia este „pe cale să se stabilizeze”, în timp ce ucrainenii continuă să avanseze.

El a spus recent că războiul din Ucraina se va încheie în două-trei luni.

Jurnalistul Tihon Dziadko, de la publicaţia independentă rusă Dojd, consideră că noul rol a lui Apti Alaudinov este „o poveste incredibilă”. „O parte a Rusiei este sub controlul altui stat (…), iar principalul comentator a ceea ce se întâmplă în regiunea Kursk este acest personaj amuzant Alaudinov”, scrie el pe Telegram.

„Sunt convins că acest lucru este condus de la Kremlin”

O astfel de prezenţă mediatică a primit în mod necesar aprobarea celor mai înalte autorităţi, declară pentru AFP unii experţi. „Sunt convins că acest lucru este condus de la Kremlin”, spune Sarah Oates, o specialistă în propagandă rusă la Universitatea Maryland.

Gheorghi Bovt, un analist politic de la Moscova, notează că, „până în prezent, este evident că le convine liderilor”.

La fel ca Ramzan Kadîrov, locotenentul loial şi vorbăreţ al preşedintelui Vladimir Putin, Apti Alaudinov pare să profite de o libertate de exprimare ieşită din comun.

El a fost prezentat de observatori ca un posibil succesor al nemilosului lider cecen, a cărui sănătate se zvoneşte că este fragilă.

Atunci când părinţi şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că recruţi în vârstă de 18 ani sunt mobilizaţi împotriva armatei ucrainene, un subiect foarte sensibil în Rusia, Apti Alaudinov n-a dat nicio urmă de empatie. Dacă aceşti tineri „nu apără patria (…), de ce-ar avea nevoie ţara de tine şi de copiii tăi?”, le-a răspuns el video.

„Un purtător de cuvânt eficient al propagandei”

Ministerul rus al apărării are însă un purtător de cuvânt oficial, Igor Konaşenkov, al cărui stil pur factual şi tehnică diferă radical de ale lui Api Alaudinov.

Acesta din urmă „prezintă informaţia în mod mai emoţional, ceea ce este probabil mai uşor de asimilat de către public”, apreciază Gheorghi Bovt.

Sarah Oates consideră că declaraţiile voit „scandaloase” ale lui Apti Alaudinov amintesc de stilul de la început al lui Vladimir Putin, când promitea să se ducă să „înfulece teroriştii până în toalete”.

„Cred că el este un purtător de cuvânt eficient al propagandei”, spune ea.

Apti Alaudinov a crescut în regiunea Stavropol, în sudul Rusiei. Tatăl său şi unul dintre fraţii săi au fost ucişi în Cecenia, teatrul a două războaie în anii 90 şi 2000, luptând în forţele federale.

Mai târziu, el a devenit şeful Poliţiei cecene şi adjunct al ministrului de interne. El este vizat de sancţiuni în mai multe ţări, inclusiv în Statele Unite, cu privire la acuzaţii de răpire şi tortură.

Apti Alaudinov, „puternic şi periculos”, a făcut mult timp parte din „garda apropiată a lui Kadîrov”, scria în 2016 ziarul independent rus Novaia Gazeta.

El a fost dat afară din Guvernul cecen de către Vladimir Putin, în 2021, un lucru perceput drept un indiciu al unei încăierări cu Ramzan Kadîrov.

Însă în primele săptămâni ale invaziei ruse în Ucraina, în 2022, liderul cecen a anunţat că „scumpul (său) frate” conducea combatanţi ceceni.

Apti Alaudinov a primit prestigioasa Medalie de Erou al Rusiei, însă unitatea pe care o conduce, Ahmat, mai este supranumită şi „armata TikTok”, suspectată că acordă prioritate eficienţei pe reţele de socializare în detrimentul celei de pe câmpul de luptă.

Ea ajuta la apărarea regiunii Kursk atunci când forţele ucrainene au pătruns în regiune.

Într-un video pe un ton neobişnuit de sumbru, Apti Alaudinov a recunoscut că militari ai Kievului au „făcut treabă bună”. „Singurul lucru pe care nu l-au luat în considerare a fost că Dumnezeu iubeşte Rusia”.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News