Din cauza bolii lui, aproape ca ne-am mutat in spitale. Catalin a vazut atatia copii, vecini de salon cu el, murind incat a inceput sa ne intrebe el cat mai are de trait. Nu il mai bucura nimic, nici chiar o jucarie noua.
Suntem intr-o situatie disperata, dar inca mai speram ca cineva ne poate ajuta. Nu mai avem ce sa vindem ca sa plecam cu el la un control in strainatate, lunar cheltuim foarte mult, citostaticele sunt foarte scumpe, plus alte medicamente pe care le ia zilnic, la care se adauga si alimentatia lui. Avem nevoie lunar de: citostaticele „Erwinase”, Neopogen, Jofran si un calmant inaintea punctiilor pe care le face lunar si care sunt foarte dureroase.
Are nevoie de o alimentatie bogata in vitamine, iar eu nu mai stiu ce sa fac. Va rog din suflet, ajutati-ma sa-i redau viata si speranta nepotelului meu in varsta de 8 ani.
Maria Ghita, Bucuresti