Vatmanul a oprit tramvaiul abia după ce a fost sesizat de călători, care au sunat și la 112. Femeia a fost transportată la spital în stare foarte gravă, dar conștientă, cu hemopneumotorax drept, plagă laterocervical drept, multiple plăgi la membrele inferioare. În ciuda eforturilor medicilor de a o salva, ea a decedat la câteva ore după accident.
Fiica sa de 12 ani, care suferă de retard psihic şi este dependentă de scaunul rulant, nu a fost rănită în urma accidentului, dar a fost, la rândul ei, transportată la spital și a fost sesizată Direcţia de Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului.
Poliția a fost sesizată după producerea accidentului și a deschis pe numele vatmanului un dosar penal de vătămare corporală din culpă, care s-a transformat ulterior în ucidere din culpă.
Vatmanul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar ancheta continuă pentru a fi stabilite cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.
Directorul Companiei de Transport Public Arad a precizat pentru Aradon că femeia nu a căzut sub tramvai, ci a fost târâtă de tramvai.