„Oamenii trebuie să se informeze mai bine, să se informeze din sursele corecte, oficiale, să citească ce doresc, dar că vadă şi sfatul oficial al specialiştilor. Faptul că acum suntem bine nu ne garantează că vom fi bine după o perioadă. Varianta Delta şi varianta Delta Plus începe să se răspândească şi reprezintă o problemă şi soluţia rămâne vaccinarea”, a declarat Raed Arafat, marţi, la finalul şedinţei de Guvern.
Secretarul de stat a adăugat că oamenii ar trebui să discute cu medicii și a precizat că unii consideră nu mai e nevoie de vaccinare, după măsurile de relaxare.
„Fiecare citeşte, se informează sau uneori se informează prin informaţii care nu sunt corecte sau se dezinformează. Noi ce sfătuim e ca întotdeauna să discute cu medicii şi bineînţeles că poate unii, văzând situaţia noastră din România, cred că lucrurile au trecut şi nu mai trebuie. Dar o să ne trezim, s-ar putea, la un moment sub presiunea faptului că trebuie să ne vaccinăm cât mai repede, pentru că vine din nou o situaţie mai critică”, a declarat Arafat.
Raed Arafat a mai spus că unii se informează de pe YouTube sau ascultă sfaturile unor actori.
Oamenii trebuie să fie deschişi la informarea corectă. Din păcate, mulţi se informează de pe reţelele de socializare, pe câte un film pe YouTube, se mai uită la câte un actor care mai comentează. Asta înseamnă să fim foarte atenţi de unde luăm informaţiile când este vorba de sănătatea noastră.
Raed Arafat:
În luna aprilie, premierul Florin Cîțu a anunțat ridicarea treptată a restricțiilor, în funcție de atingerea unor ținte privind vaccinare: la 5 milioane de persoane până la 1 iunie începe relaxarea măsurilor, iar la 10 milioane de oameni vaccinați până la 1 august va fi luată în discuție renunțarea la mască.
Potrivit celui mai recent bilanț transmis de autorități, 20.564 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID în ultimele 24 de ore. Număr total al persoanelor vaccinate, începând cu 27 decembrie 2020, a ajuns astfel la 4.715.262.