Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a explicat vineri, la Digi24, ce se întâmplă cu românii care ajung la graniță fără să aibă dovada unui testu COVID negativ.
Nu poți opri un cetățean român să se întoarcă în țară. Dacă vor veni fără test, atunci se vor găsi soluții în care să fie testați sau transportați în anumite condiții ca să ajungă acasă. Asta nu va fi regulă! Regula este să ai testul la tine.
Raed Arafat.
Șeful DSU a mai precizat că România nu e singura țară care cere un test COVID negativ propriilor cetățeni, la întoarcerea din zone cu risc epidemiologic, ba tocmai autoritățile s-au inspirat în adoptarea acestei măsuri de la alte state.
„Măsurile noastre nu sunt mai restrictive decât în alte țări”, a punctat el.
Arafat a mai spus că se solicită teste PCR, nu teste rapide, pentru că acestea din urmă au „un grad de fals negativ semnificativ în cazul persoanelor asimptomatice”.
Conform șefului DSU, va fi puțin probabil, cel puțin pe calea aerului, să se întoarcă în țară români fără test COVID negativ, pentru că în lipsa acestuia, „nu vor fi lăsați să se urce în avion, în țara de origine a zborului”.
Foto: Hepta