„Suntem convinși că, în conformitate cu legislația internațională, Ucraina are dreptul să se apere de aceste atacuri (din regiunea Harkov – n.r). Pentru a face acest lucru, poate folosi și armele puse la dispoziție în acest scop, (…) inclusiv și cele furnizate de noi”, a declarat Hebestreit, potrivit sursei citate.
Ziarul german Der Spiegel relatează că permisiunea a fost aprobată doar pentru atacuri asupra țintelor militare din teritoriul rus implicate în ofensiva transfrontalieră împotriva regiunii Harkov, lansată de Moscova în data de 10 mai. De altfel, această nouă ofensivă a Rusiei a determinat Germania să accepte ca armele pe care le-a furnizat Ucrainei să fie folosite împotriva unor obiective situate dincolo de granița recunoscută pe plan internațional.
Germania a dat permisiunea ca „armele pe care le-a furnizat să fie folosite în conformitate cu dreptul internațional”, a subliniat Steffen Hebestreit.
În afară de Germania, Ucraina a mai obținut o astfel de permisiune din partea Canadei, Franței, Marii Britanii, Poloniei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei, Țărilor de Jos, Suediei, Cehiei, Finlandei și SUA, notează publicația ucraineană Zerkalo Nedeli.
dinamo_forever_77 • 31.05.2024, 14:55
Foarte bine ca se intampla. Mai bine mai tarziu decat niciodata.