Cei patru fuseseră reținuți de DNA pe 29 martie și plasați în arest la domiciliu prin decizia Tribunalului București. Ulterior, DNA și Parchetul au contestat decizia.
„Desființează în parte încheierea pronunțată de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București – Secția I Penală în dosar nr. 9800/3/2023, la data de 29.03.2023 și rejudecând pe fond, dispune: în baza art. 226 C.p.p.. admite propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DNA în dosar nr. 259/P/2022”, au stabilit magistrații CAB, joi, 13 aprilie.
De asemenea, aceștia au respins ca neîntemeiate contestațiile formulate de cei patru și au dispus „arestarea preventivă a inculpaților Bălan Cristian Dumitru, Ivan George Alexandru, Lăscuț Cătălin și Tănăsescu Radu Laurențiu, pe o durată de 15 zile, de la 13.04.2023 la 27.04.2023, inclusiv”.
Patru persoane au fost reținute în dosarul privind închirierea spațiilor comerciale din Aeroportul Otopeni, a anunțat DNA pe 29 martie, la o zi după ce au fost făcute mai multe percheziții. Printre cei patru se numără fostul director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, George Alexandru Ivan. Suspecții au fost inițial plasați în arest la domiciliu.
Potrivit DNA, miza afacerii era prelungirea contractului pe care firma Millenium Pro Design îl are de peste 12 ani cu Compania Națională Aeroporturi București pentru gestionarea magazinelor din aeroport, a notat g4media.ro. DNA a susținut că mai mulți angajați ai CNAB au cerut de la reprezentantul Millenium, Cătălin Lăscuț, șpagă de 22 milioane euro pentru prelungirea contractului cu minimum cinci ani.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro