Experții criminaliști au stabilit că oasele aparțin unui bărbat în vârstă de 44 de ani, care a dispărut în urmă cu două luni.
Rămășițele au fost găsite la data de 8 noiembrie de oameni care se plimbau prin parc.
Un polițist a declarat, pentru cotidianul BZ, că unul dintre oase era „complet lipsit de carne” și că au existat și alte indicii care „ne-au făcut să credem cu tărie că Stefan T. a fost victima unui canibal”.
Câinii de urmă i-au condus pe oamenii legii la apartamentul din Berlin al suspectului, scrie presa din Germania. Acesta ar fi un profesor de matematică, în vârstă de 41 de ani.
Presupusul criminal, Stefan R., a vizitat „camere de chat relevante”, notează agenția de presă DPA. Conform legilor germane, numele suspecților nu sunt dezvăluite în timpul investigațiilor.
Pe 5 septembrie, victima, Stefan T., de profesie inginer electric, și-a părăsit apartamentul aproape de miezul nopții. Ulterior, bărbatul a fost dat dispărut de către colegii de apartament.
Presa germană compară acest caz cu cel al lui Armin Meiwes, 44 de ani, un canibal încarcerat pe viață în 2006. Meiwes și-a cunoscut victima pe internet, într-o cameră de chat destinată celor interesați de canibalism. Bărbatul a filmat momentul în care și-a ucis victima, un bărbat de 43 de ani.
Foto: EPA