UPDATE ora 16.00 Juraj Cintula merge în arest, a decis Tribunalul Penal din Pezinok. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată de învinuit la Curtea Supremă. Judecătorul preliminar nu a acceptat solicitarea suspectului, care se află în arest preventiv, de a fi cercetat sub control judiciar, ci a fost de acord cu propunerea procurorului și a decis arestarea. Motivul reținerii: teama de o posibilă evadare, precum și continuarea activității infracționale.
Știrea inițială. Cintula a fost audiat, timp de mai bine de trei ore, de Tribunalul Penal Specializat (ŠTS) din Pezinok, vestul țării, care urma să decidă azi în ceea ce privește arestarea suspectului.
Întreaga zonă a Curții a fost închisă și păzită de zeci de forțe de ordine. Din arestul preventiv, Cintula a fost escortat la Pezinok de poliție.
Bărbatul a declarat că a plănuit actul și a pledat vinovat.
El este acuzat de „tentativă de omor cu premeditare a unei persoane protejate” și riscă 25 de ani de închisoare sau detenție pe viață.
Robert Fico a fost împușcat miercuri, 15 mai, după ședința guvernamentală care a fost ținută în orașul Handlova, la 200 de kilometri nord-est de Bratislava.
Atacatorul este Juraj Cintula, un scriitor de 71 de ani, din Levice, 80 de kilometri de locul atacului.
Premierul slovac a fost operat imediat după tentativa de asasinat, la Banská Bystrica, intervenția chirurgicală durând 5 ore. Robert Fico a fost operat din nou, vineri.
Premierul comunică, este conștient, dar rămâne în Terapie Intensivă.
Foto: captură video