Arestări în Marea Britanie! Autoritățile britanice au reținut cinci persoane, care sunt suspectate de activități teroriste. Totodată, polițiștii au efectuat mai multe percheziții.

Patru suspecți, trei bărbați și o femeie au fost arestați în Birmingham, în timp ce al cincilea a fost reținut pe aeroportul Gatwick. Potrivit The Guardian, cei cinci oameni sunt suspectați că pregăteau un atac terorist. Poliția britanică a precizat că a colaborat cu serviciul de informații MI5 și cu autoritățile belgiene și franceze într-o operațiune „împotriva oricărei amenințări asociate Marii Britanii în urma atacurilor din Europa”.

„Nu a existat în niciun moment vreun risc pentru populație și nu există nicio informație care să indice pregătirea unui atac în Marea Britanie”, a precizat Marcus Beale, adjunctul șefului poliției din comitatul West Midlands.

 
 

Urmărește-ne pe Google News