Incidentul violent a avut loc în fața unui magazin din localitatea Aştileu, județul Bihor. Din cauza unui scandal mai vechi, Radu Ligurar s-a năpustit, duminică seară, asupra unui vecin, notează ebihoreanul.ro.
Lingurar „l-a agresat fizic pe numitul Ciurar Sibelian, aplicându-i lovituri cu două sticle de 0.5 litri în zona capului, iar după ce sticlele s-au spart de capul victimei, inculpatul a continuat să-i aplice lovituri cu sticla spartă în diferite regiuni ale corpului, leziunile necesitând pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Agresorul a fost reținut, luni dimineață, cu ajutorul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și a fost prezentat în fața judecătorilor din cadrul Tribunalului Bihor. Instanța a stabilit ca Radu Ligurar să fie arestat pentru 30 de zile, sub acuzația de tentativă de omor.
sursă foto: ebihoreanul.ro