Ceea ce se anunţa a fi o vacanţă romantică petrecută alături de iubita sa a ajuns să fie una dintre cele mai urâte experienţe din viaţă pentru un francez. Acesta a fost arestat în Kuala Lumpur pentru că în urma unui conflict pe care l-a avut cu prietena lui malaeziană , a dezbrăcat-o şi a închis-o în camera lui de hotel.
În vârstă de 46 de ani, femeia a fost găsită de angajaţii hotelului într-un colţ al camerei, dezbrăcată şi ghemuită.Turistul francez a fost arestat luni dimineaţa la scurt timp după incident. Acesta a fost acuzat de intimidare şi „violarea modestiei unei femei”.
Poliţiştii au mai fost chemaţi, în aceeaşi noapte, la hotel când între cei doi a avut loc de asemenea un conflict care i-a speriat pe oaspeţii şi angajaţii hotelului. Cei doi erau impreună de trei luni.