Cumplita soarta pe care a avut-o micuta Linda Gloria Padilla, fiica de nici doi ani a americanului Frank Padilla si a romancei Magdalena, pe numele ei de fata Cuhal, a facut inconjurul lumii, ingrozindu-i pe oamenii din League City, oraselul de langa Houston, unde locuiau sotii Padilla. Copila a fost adusa la spitalul Nassau Bay, intr-o seara de la inceputul lunii august, de tatal ei, care a sustinut in fata medicilor ca Linda s-a lovit dupa ce a cazut. Doctorii au fost inca de la inceput suspiciosi, pentru ca fetita suferise fracturi de pelvis, coaste si craniu, fiind intr-o stare foarte grava. Tatal a intrat imediat in vizorul politistilor, fiind acuzat de abuz sexual asupra unui copil si de rele tratamente aplicate minorului. La cinci zile de la internare, Linda a murit, iar anchetatorii s-au grabit sa-l invinuias-ca pe Frank Padilla pentru uciderea fiicei lui. Barbatul a fost arestat.
in tot acest timp, Magdalena Padilla, romanca in varsta de 33 de ani, a fost considerata si ea victima violentelor sotului ei. Chiar in ziua inmormantarii micutei Linda a iesit la iveala un fapt care a scandalizat opinia publica din League City, orasel situat in apropiere de Huston. Cu doua luni inainte de tragedie, un angajat care livra pizza la domiciliu a sunat la telefonul unde se raporteaza abuzurile impotriva copiilor si a anuntat ca a vazut in casa familiei Padilla o fetita care avea vanatai in jurul ochilor. Operatorii au ignorat apelul, considerandu-l unul obisnuit, „de informare”.
Oamenii legii americani au ajuns la concluzia ca Linda mai fusese batuta de tatal ei si inainte. Un juriu a considerat ca Magdalena are partea ei de vina, ca era imposibil sa nu stie ca fiica ei era maltratata de Frank si ca ar fi trebuit sa anunte autoritatile. Saptamina trecuta, chiar in ziua in care Magdalena a fost arestata, fara sa stie nimic despre aceasta masura, familia femeii ne-a contactat, cerandu-ne sa incercam sa luam legatura cu romanca de la care nu mai primisera nici o veste de la Revelion. Victoria Cuhal, mama adoptiva a Magdalenei, ne-a marturisit ca o ingrijoreaza faptul ca ultima oara cand a vorbit cu fiica ei la telefon, aceasta i-a spus doar cateva cuvinte: „La multi ani! Aveti grija de voi. Nu va faceti probleme pentru mine”. Atat. „Parca nu putea sa vorbeasca. Eu nu am apucat sa spun nimic pentru ca mi-a inchis. in mod normal suna si de doua-trei ori pe luna si vorbeam ore intregi la telefon. De atunci nu am mai reusit sa dam de ea”, ne-a povestit Victoria Cuhal.
Vineri seara am luat legatura cum Ambasada Romaniei la Washington si am aflat ca Magdalena a fost arestata. I-am dat vestea Victoriei, averizand-o ca noutatile nu sunt prea bune. „stiam eu”, ne-a spus femeia printre lacrimi. „Am avut o presimtire. Dar ea nu este vinovata! Eu am intrebat-o dupa ce s-a intamplat nenorocirea de ce nu s-a dus la Politie sa-l reclame. „Mama, l-am iubit”, mi-a raspuns. Dar noi stim ca mai ales ii era frica de el. Frank dormea cu pistolul sub perna. Ea nu a avut curaj sa faca nimic. Sotul meu v-a spus si anul trecut”.
Procesul va incepe peste cateva saptamani
Dupa sase luni de investigatii, procurorii au finalizat cercetarile si au prezentat cazul, saptamana trecuta, in fata unui mare juriu, in cadrul unei etape premergatoare procesului propriu-zis. Consulul Romaniei la Washington, Cristian Gaginsky, ne-a povestit ca atat Frank Padilla, care din august este tinut la inchisoarea din Galveston City, cat si Magdalena Padilla au fost audiati timp de cinci ore. „Juriul a hotarat ca mama Lindei putea sa faca ceva pentru a preveni crima, mai precis a fost considerata vinovata ca nu a de-nuntat violentele la care era supusa fiica ei de catre tatal acesteia”, ne-a mai spus consulul. Acuzatia ce i se aduce Magdalenei nu este foarte grava. Ea trebuie sa dovedeasca faptul ca nu a omis in mod intentionat sa anunte autoritatile. Apararea ei sustine deja ca femeia se temea de sotul ei si ca i-a fost frica sa-l dea pe mana Politiei. Magdalena urmeaza sa fie transferata din inchisoarea din League City la alta, din Houston. Procesul, care va incepe peste cateva saptamani, se va desfasura la un tribunal districtual.

 
 

Urmărește-ne pe Google News