O americancă de 100 de ani și-a dorit să simtă fiorii arestării, așa că a cerut să fie arestată, cadou pentru aniversarea sa, notează Agerpres, care citează AFP.
Dorinţa i-a fost îndeplinită de doi agenţi, care au arestat-o pentru „exhibiţionism” în timpul unei mese la căminul de bătrâni unde aceasta locuieşte.
Sub ochii complici ai celorlalţi vârstnici, Ruth Bryant a fost încătuşată de cadrul său de mers şi condusă, cu sirenele urlând, până la închisoarea din comitatul Person, în Carolina de Nord, relatează site-ul local de ştiri Courier Times, citat de Agerpres.
Pusă pe glume și, luptându-se să iasă din vehicul, aceasta le-a sugerat oamenilor legii să-i aresteze mai degrabă pe cei care „fac aceste locuri blestemate”. „Ar trebui toţi arestaţi!”, a glumit ea.
După ce s-a lăsat fotografiată ca orice suspect, bătrâna a plecat cu fotografiile pe post de suvenir.