Imediat după ce Costel Grosu (38 de ani) și Marius Renato Tullli (34 de ani) i-au lăsat cu ochii în soare pe polițiștii de la Secția 19, mai-marii Poliției Capitalei au declanșat o anchetă fără precedent în toate aresturile din București. Toate cele 11 spații de deținere – inclusiv arestul central, supranumit ”Beciul Domnesc” sau ”Arestul VIP”-urilor -, au fost supuse unor controale deosebit de dure. Au fost verificate sistemele de securitate, cele de alarmare a ofițerului de serviciu și echipamentele video de supraveghere care trebuie să funcționeze zi și noapte. Au fost controlate gratiile celulelor, plasele ”cuștilor”, lacătele lor, dar au fost făcute, spun surse judiciare, și experimente, cu ceasul în mână, prin care să se depisteze așa-zișii timpi ”morți” în care arestații ar putea fi singuri cât timp polițiștii sunt nevoiți să facă anumite drumuri între arest și spațiul destinat plimbărilor zilnice, în cazul de față o ”cușcă” din plasă metalică plasată chiar în curtea interioară a Secției 19.
”Ancheta nu se va opri aici. Colaborarea cu ofițeri sub acoperire din cadrul serviciului de informații și protecție va duce la declanșarea unor teste dure. Se va încerca introducerea în aresturi a unor obiecte interzise, se va urmări gradul de amiciție dintre polițiști și cei închiși, ”relație” care poate lăsa loc de interpretări ale regulamentelor, și chiar – acolo unde se va considera că sistemul de securitate este la pământ -, se vor gândi planuri de evadare! E un test-maraton care se va derula în timp la care vor participa, fără să știe, și arestații”, ne-au dezvăluit surse judiciare.
La megacontrolul care a vizat toate aresturile din București au particpat șefii Poliției Capitalei și cei de la cele șase sectoare. Același surse ne-au dezvăluit că, în aceeași zi, și alte aresturi din țară ce aparțin MAI au fost vizate de asemenea controale.
După o aproape o zi petrecută în libertate, Costel Grosu (arestat pentru furt) s-a predat la secția 19. Poliția încă îl mai caută pe Marius Renato Trullii (arestat pentru infreacțiuni informatice) care este de negăsit. Amândoi au evadat după ce, cu o agrafă, au deschis lacătul ușii ”cuștii” în care fuseseră scoși la plimbaea zilnică. Apoi au sărit gardul secție și duși au fost.
CITEȘTE ȘI
- Doi deținuți au evadat din arest! Doar unul dintre infractori a fost prins
- EXCLUSIV | Evadarea de la Secția 19 ”le-a luat aerul” celorlalți arestați! Plimbările au fost sistate în curtea interioară a secției de poliție