Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș au trimis un tânăr reținut pentru furturi din autoturisme în județul vecin, pentru că arestul din Timișoara este plin. Polițiștii timișeni s-au confruntat cu această problemă în cursul zilei de miercuri.
Arestul IPJ Timiș are o capacitate de doar 45 de locuri, iar spațiul nu permite deținerea unui număr mai mare de persoane reținute. În cursul zilei de miercuri, polițiștii de la Secția 2 au prins un tânăr de 29 de ani pe care îl suspectează că a spart mai multe autoturisme.
În 6 iunie, bărbatul ar fi furat un rucsac cu un laptop dintr-un autoturism parcat în Timișoara, precum și alte bunuri, creând un prejudiciu de aproape 3.000 de lei. Polițiștii l-au identificat și l-au reținut pentru 24 de ore, dar surpriză! N-au avut unde să-l rețină, așa că s-au văzut nevoiți să-l trimită la colegii din Arad.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Arad. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Culmea este că tânărul de 29 de ani reținut miercuri ar putea fi adus înapoi de la Arad la Timișoara, pentru că în cursul zilei de joi ar urma să se elibereze un loc în arestul IPJ Timiș. Dacă el va fi arestat preventiv, atunci se va întoarce la Timișoara.
În cazul în care arestul IPJ Timiș rămâne plin, atunci polițiștii sunt nevoiți să-i trimită pe cei reținuți la IPJ Arad sau chiar la IPJ Caraș-Severin.
Citește și: REPORTAJ | Cum se traversează un râu într-un posibil scenariu de război. Jurnaliștii Libertatea sunt în Lituania, la unul dintre cele mai mari exerciții ale Armatei Americane din Europa