Potrivit sursei citate, Argentina a devenit astfel prima ţară din America Latină care utilizează serul produs în Rusia.

Campania din Argentina se derulează în mod simultan în toată ţara, ţintind cu precădere, în prima etapă, vaccinarea voluntară a personalului din domeniul medical.

Vaccinul rusesc Sputnik V fusese primit cu scepticism de comunitatea internaţională din cauza anunţării autorizării sale, considerată prematură, în august, înainte de lansarea testelor clinice de masă (faza 3) şi de publicarea unor rezultate ştiinţifice.

Loturi de Sputnik V au fost totuşi trimise în ultimele zile în Argentina, Ungaria și Belarus, iar Rusia speră să dispună până anul viitor de „milioane de doze”.

Ministerul Sănătăţii din Belarus a anunţat marţi lansarea campaniei de vaccinare anti-COVID-19 odată cu sosirea în ţară a primului lot de vaccin rusesc Sputnik V, transmite France Presse, citată de Agerpres.

„Primul lot de vaccin a sosit astăzi în Belarus”, a informat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat, anunţând „începerea vaccinării populaţiei belaruse”.

„Primii care vor fi vaccinaţi vor fi lucrătorii medicali, profesorii şi specialiştii care, date fiind particularităţile profesiilor lor, trebuie să intre frecvent în contact cu oameni”, a declarat ministrul Dmitri Pinevici, precizând că administrarea „se va face pe bază de voluntariat”.

Nici autorităţile din Belarus, nici cele din Rusia nu au specificat câte doze au fost trimise.

Belarus a fost prima ţară străină care a omologat vaccinul rusesc Sputnik V, în decembrie, după ce de la 1 octombrie pe teritoriul său s-au desfăşurat studii clinice.

Rusia a demarat la începutul lunii decembrie vaccinarea populaţiei cu angajaţii aflaţi la risc şi cu cei din profesiile considerate prioritare. Marţi a început vaccinarea persoanelor de peste 60 de ani.

Președintele rus Vladimir Putin va primi vaccinul Sputnik V împotriva coronavirusului, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează Reuters.

 
 

Urmărește-ne pe Google News