Update, ora 10.30. Cel mai longeviv edil în funcție din România este Gheorghiță Boțârcă, primar al localității Topoloveni, județul Argeș, începând din 22 decembrie 1989.
În vârstă de 69 de ani, Gheorghiță Boțârcă, primar al localității Topoloveni începând din 22 decembrie 1989, a obținut duminică, 9 iunie, un nou mandat, după ce a fost creditat cu 66,49 % (2.427 de voturi)
Știrea inițială: „Unii învaţă istorie, alţii citesc istorie, noi, împreună o facem. Încă nu s-a finalizat numărarea voturilor, însă în 23 de secţii din 26 am obţinut aproape 70 la sută pentru primar şi la 23 de secţii din 26 am obţinut peste 51 la sută pentru consiliul local. Continuăm cu fapte”, a anunțat Elena Lasconi, pe Facebook.
După numărarea voturilor din 15 dintre cele 26 de secții de votare din orașul Câmpulung Muscel, Elena Lasconi are aproximativ 71% dintre voturi, în condițiile în care într-una dintre secțiile de votare actuala primăriță a obținut nu mai puțin de 82% dintre voturi.
De asemenea, Alianţa Dreapta Unită ar urma să deţină majoritatea în Consiliul Local Câmpulung.
Prezența la vot la alegerile locale la Câmpulung a fost de 47,91% în cele 26 de secții de votare, fiind prezenți 13.503 dintre cei 28.183 alegători înscriși pe liste.
Elena Lasconi a câştigat primul mandat de primar în 2020, cu aproape 57% din voturi.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Trandafir • 11.06.2024, 11:31
Felicitari. Doamna Lasconi ar putea, daca este lasata, sa salveze USR.
NicolaeS • 10.06.2024, 14:48
Felicitari doamnei! Sa vina fiica-sa si sa o improaste cu noroi. Nu pot uita ce a fost in stare sa faca fiica-sa.