În comunicatul PE sunt prezentate argumentele pe care echipa de negociatori le aduc în favoarea fostei șefe a DNA, printre acestea fiind inclusiv că este femeie și că România nu deține niciun post cheie într-o instituție UE.

Astfel, Ingeborg Gräßle (PPE/ Germania), șeful Comitetului pentru control bugetar al Parlamentului, a transmis că numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef european este importantă, deoarece este fosta șefă DNA „este femeie, iar Parlamentul tocmai a cerut Consiliului să respecte principiul echilibrului între sexe”. „În plus, România nu deține în prezent niciun post cheie în UE”, mai spune Ingeborg Gräßle.

„Spre deosebire de Consiliu, Parlamentul a organizat audierea celor trei candidați selectați. Doamna Kovesi este de departe cel mai puternic și mai promițător candidat pentru acest post. Nu putem accepta faptul că Consiliul cedează presiunii Guvernului român pentru a susține un candidat mult mai slab. este esențial ca Parlamentul să aleagă un candidat care ar face instituția puternică și credibilă”, a mai spus Ingeborg Gräßle.

Mai mult, în comunicatul PE se precizează că hărțuirea la care a fost supusă fosta șefă DNA de către guvernul de la București nu face decât să-l discrediteze și pe candidatul Consiliului UE, francezul Jean-François Bohnert.

Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO

„Piedicile pe care autoritățile române i le pun în mod curent doamnei Kövesi arată curajul și independența ei, ambele fiind cerințe esențiale pentru funcționarea eficientă a EPPO. Hărțuirea guvernului român a dus la o discreditare totală a candidatului Consiliului”, a precizat vicepreședintele Comisiei LIBE, Judith Sargentini (Verzi / Olanda)

Cea de-a treia rundă de negocieri dintre echipele de negociatori ale Parlamentului European, care o susține pe Laura Codruța Kovesi, și Consiliului European, s-a încheiat indecis după o oră și jumătate de discuții.

Cea de-a patra rundă de negocieri era programată pentru pe 10 aprilie, dar a fost anulată, fără a fi anunțată o altă dată, scrie G4Media.ro.

FOTO – Hepta


Citește și… Familiile jurnaliștilor Daphne Caruana Galizia și Jan Kuciak, uciși pentru că investigau acte de corupție, cer Consiliului UE să o numească pe Kovesi la șefia Parchetului European


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2024: Prezenţa la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câţi români au votat până acum
FANATIK.RO
LIVE UPDATE Alegeri parlamentare 2024: Prezenţa la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câţi români au votat până acum
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI