Cele trei sarcofage care datează de acum 2.500 de ani, din timpul celei de-a 26-a Dinastii egiptene, conțineau trei mumii.

Una dintre ele este a unui preot de rang înalt. Acesta a fost înfășurat în pânză decorată cu o imagine din aur a zeiței Isis, scrie Euronews.

Celelalte două sarcofage conțineau o mumie de femeie înfășurată în veșminte decorate cu mărgele albastre, iar în celălalt se afla mumia unui bărbat.

Arheologii egipteni au descoperit situl în care se aflau cele trei mumii în urmă cu un an și jumătate și continuă lucrările în zonă.

În 1927, acolo a fost găsit un sarcofag imens de calcar, aflat în prezent în Muzeul Egiptean din Cairo, dar locul a fost uitat ulterior.

Dar acum doi ani, o excavare neautorizată a dat peste sit, a alertat arheologii și au început lucrările științifice.


Citește și: Interviu cu europarlamentarul Cristian Preda: Kovesi va fi numită procuror european când se termină mandatul României la președinția Consiliului UE


 

Urmărește-ne pe Google News