„Cererea de eliminare a probelor video din dosarul penal al IPS Teodosie a fost depusă la parchetul DNA. Avand în vedere lipsa de credibilitate a denunțătorului – martor (n.red. fostul preot Petrică Leașcu), marcată de declarațiile făcute chiar de către acesta cu privire la trunchierea anumitor înregistrări, a fost depusă la structura DNA Constanța o cerere de eliminare a probei video ce comportă serioase probleme de legalitate”, a transmis vineri, 26 ianuarie, avocatul Adrian Cuculis, care îl reprezintă pe Teodosie în proces.

În cerere, avocatul susține că denunțătorul Petrică Leașcu, cel care l-a filmat pe Teodosie cu camera ascunsă, este „un veritabil colaborator al parchetului DNA” și că „și-ar fi montat sau i-ar fi fost montată tehnică de înregistrare neautorizată”, acțiune considerată „ilegală, dar și neloială”, pentru că „încalcă principiul loialității administrării probelor”.

În cerere, apărătorii mai susțin că modul de obținere a imaginilor video a fost unul incorect, care a încălcat drepturile lui Teodosie și că probele video „nu sunt apte să clarifice niciuna dintre acuzațiile ce sunt
aduse IPS Teodosie, ba chiar mai mult, ele sunt lipsite de relevanță în ceea ce îl privește pe acesta”. Drept urmare, Teodosie a cerut prin avocați eliminarea probelor video de la dosar.

Extras din cererea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și DNA Constanța

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, este urmărit penal de DNA pentru infracțiunea de cumpărare de influență. Ancheta a fost deschisă în urma unei investigații Recorder, care a publicat imagini filmate cu camera ascunsă de către Petrică Leașcu, un fost preot, care i-a spus lui Teodosie că poate să obțină o finanțare de 800.000 de lei pentru arhiepiscopie de la Secretariatul de Stat pentru Culte, în schimbul unui comision de 20% din sumă pentru el.

Urmărește-ne pe Google News