Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic Argeşeanul, precizează că se va vaccina împotriva coronavirusului. „Se pune întrebarea, dacă mă voi vaccina? Desigur, după ce vor fi vaccinaţi toţi cei din prima şi a doua urgenţă”, scrie Arhiepiscopul Calinic Argeşeanul într-un mesaj pe Facebook.
De asemenea, acesta face apel la credincioşi să urmărească site-ul guvernamental dedicat campaniei de vaccinare, pentru a nu cădea în capcana ştirilor false.
„Guvernul României a făcut un site: vaccinare-covid.gov.ro, un mijloc sigur, autorizat, de informare, cu întrebări şi răspunsuri pe tema vaccinării contra COVID-19, şi alte nedumeriri, pentru a se primi detalii autorizate de către specialişti şi nu doar date aproximative şi nefondate pe adevăruri ştiinţifice, pentru a se feri lumea de capcana ştirilor false care au inundat lumea. Dacă apelăm la site-ul de mai sus, vom găsi răspuns şi la întrebarea, dacă pot refuza vaccinarea, iar răspunsul este fără echivoc: vaccinarea este voluntară şi neobligatorie”, scrie ierarhul.
Potrivit acestuia, vaccinul împotriva COVID-19 trebuie să fie văzut ca orice alt vaccin.
„La noi, în România, cred că vă amintiți, am fost vaccinați de mici și mereu, contra a diferite virusuri și boli; ne-am întrebat de ce ne-am vaccinat contra gripei? Ne-am pus întrebări îndoielnic? Nimeni, cred, n-a pus la îndoială vaccinul antigripal! Tocmai! Virusul COVID-19, are în structura lui și manifestări asemănătoare cu gripa obișnuită care bântuie omenirea. Tot așa trebuie înțeles vaccinul anti-COVID-19, doar cu o excepție, că se constată anumite mutații, o nouă tulpină și trebuie luptat împotriva îmbolnăvirilor și mai ales a complicațiilor, în masă”, spune Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.
Dacă se va asculta de glasul specialiștilor, în materie de sănătate și de măsurile ministeriale și guvernamentale, cu grijă și cu responsabilitate, vom avea bucuria pe care va încerca-o Statul Israel, izbăvindu-se de virusul COVID-19, în curând, după cum spun Buletinele de Știri internaționale. Așadar, să respectăm cele ce duc spre sănătatea noastră și să ne punem nădejdea în Domnul Dumnezeu și în priceperea specialiștilor întru ale sănătății, ,,că și pe ei i-a zidit Dumnezeu!” să slujească la însănătoșirea omenirii! (Isus Sirah 38,1).
Calinic Argeşeanul:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro