Arhiepiscopul Teodosie, al treilea dosar penal

Al treilea dosar penal deschis pe numele lui Teodosie Petrescu se află pe rolul Înaltei Curți, unde pe data de 15 ianuarie 2025 se va judeca o contestație a înaltului prelat împotriva hotărârii Curții de Apel Constanța, care pe data de 14 noiembrie 2024 a confirmat legalitatea rechizitoriului și a decis începerea judecății pentru cumpărare de influență.

  • Pe data de 14 februarie 2020, IPS Teodosie a obținut la Înalta Curte achitarea definitivă în dosarul Fermei Nazarcea, în care fusese acuzat că a obținut ilegal de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) o finanțare pentru o podgorie lăsată în paragină.
  • Pe 22 decembrie 2014, Arhiepiscopul Tomisului a fost scos de sub urmărirea penală, după ce în 2009 a fost înregistrat de un reporter al publicației România Liberă în timp ce accepta 850 de euro dintr-un total de 3.000 de euro în vederea înscrierii jurnalistului la Facultatea de Teologie și apoi hirotonisirea acestuia ca preot.
  • Pe 5 decembrie 2023, Teodosie Petrescu a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție, după ce jurnaliștii de la Recorder au trimis în biroul acestuia un om de afaceri, pe nume Petrică Leașcu. Acesta din urmă i-a făcut arhiepiscopului o propunere ilegală, dar irezistibilă.
Facturile la curent electric și gaz metan pe care le vor plăti românii din 1 aprilie 2025. Trei scenarii analizate: de la plafonare la dublarea prețurilor
Recomandări
Facturile la curent electric și gaz metan pe care le vor plăti românii din 1 aprilie 2025. Trei scenarii analizate: de la plafonare la dublarea prețurilor

Afaceristul i-a spus lui Teodosie că va obține prin trafic de influență suma de 800.000 de lei pentru construirea unei biserici, din fondurile publice ale Secretariatului General pentru Culte, cu condiția ca lucrările să fie făcute de firma lui și să-i dea un comision de 20% din valoarea proiectului. Petrică Leașcu l-a filmat pe arhiepiscopul Teodosie cu ajutorul unei camere ascunse în timp ce accepta „târgul”, spunând că propunerea e „mană cerească”.

Urmare a difuzării acestei înregistrări, arhiepiscopul Tomisului a fost trimis în judecată, în decembrie 2023, pentru cumpărare de influență. Tot atunci, consilierul lui Teodosie, preotul Ilie Petre, a fost deferit justiției pentru complicitate la această infracțiune.

Dosarul celor doi s-a aflat pe rolul Curții de Apel Constanța din mai până în noiembrie 2024, unde s-a judecat în cameră preliminară, o procedură secretă.

Cum a încercat arhiepiscopul Tomisului să scape de dosar

Libertatea a consultat hotărârea instanței de fond, din data de 14 noiembrie 2024, prin care judecătorul de cameră preliminară a respins cererile și excepțiile invocate de Teodosie Petrescu și Ilie Petre sub aspectul neregularității rechizitoriului, a nelegalității actelor de urmărire penală și a „lipsei de loialitate” în administrarea probatoriului.

Înapoi în anii 90. Femeile-politician sunt pe cale de dispariție în funcțiile de top ale coaliției
Recomandări
Înapoi în anii 90. Femeile-politician sunt pe cale de dispariție în funcțiile de top ale coaliției

Iată ce au invocat avocații celor doi în fața judecătorului de cameră preliminară:

  • Constatarea lipsei loialității strângerii și administrării probelor și a nulității relative a acestora, cu consecința excluderii înregistrării audio-video preluată de martorul (Leașcu Petrică – n.r.) ca urmare a predării acestuia către organul de urmărire penală, a unui aparat necunoscut pe care a pretins că ar fi fost captate imaginile audio-video regăsite la dosarul cauzei.
  • Excluderea procesului-verbal din 05.12.2023 de redare a înregistrărilor (ca probe derivate), precum și excluderea procesului-verbal din 28.11.2023 de preluare a unor pretinse fișiere din posesia martorului (Leașcu Petrică – n.r.) de pe 2 suporți optici.
  • Constatarea neregularității rechizitoriului din perspectiva insuficientei descrieri a faptelor, ceea ce conduce la imposibilitatea stabilirii legăturii de cauzalitate între probele strânse și obiectul trimiterii în judecată.
  • Constatarea nulității relative a ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, având în vedere că sunt incidente cazurile prevăzute de art.16 alin.1 lit. b și c Cod procedură penală (n.r. – fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege; nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea)
  • Constatarea nelegalității trimiterii în judecată (a lui Teodosie Petrescu – n.r.) pe baza unei singure probe care constă în depoziția unui colaborator sub acoperire.
  • Constatarea greșitei clasări a cauzei cu privire la martorul denunțător instigator (Leașcu Petrică – n.r.).
  • Inculpatul (Ilie Petre – n.r.) a susținut că numitul (Leașcu Petrică – n.r.), prin modul ocult în care a acționat, poate fi asimilat unei persoane care a acționat pentru organul de urmărire penală, provocându-i pe cei doi inculpați să săvârșească o faptă ilicită.
  • Încălcarea dreptului la un proces echitabil (cu privire la Ilie Petre – n.r.), inclusiv prin componenta privind dreptul la apărare în cursul urmăririi penale, având în vedere modalitatea soluționării ori nesoluționării unor plângeri formulate de inculpat împotriva ordonanțelor procurorului de respingere a unor probe”, au arătat avocații celor doi în fața Curții de Apel Constanța.

Instanța: „Oricine poate prezenta o probă care servește la aflarea adevărului”

Judecătorul de cameră preliminară a respins toate aceste apărări formulate de Teodosie Petrescu și Ilie Petre, pentru următoarele motive:

  • „Curtea reţine că în materia înregistrărilor, dispozițiile art.139 alin.3 Cod procedură penală califică drept mijloc de probă înregistrările efectuate de părți sau de alte persoane, când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții, precum și orice alte înregistrări, dacă nu sunt interzise de lege.
  •  Referitor la legalitatea acestei probe, Curtea reţine că nu se cere vreo condiție privitoare la natura infracțiunii ce formează obiectul cauzei, iar problema proporționalității nu se pune, întrucât autoritățile nu sunt implicate în procedeul probatoriu.
  • Aceste înregistrări pot constitui mijloace de probă numai în condițiile în care particularii care le efectuează nu sunt, în sens european, agenți ai statului. Se consideră că acționează sub controlul statului cel care își înregistrează propriile convorbiri telefonice beneficiind de asistență din partea organelor judiciare (spre exemplu, din partea procurorului, care sugerează procedeul, și din partea polițiștilor, care instalează sistemul tehnic de înregistrare, ambele organe fiind în exercitarea îndatoririlor de serviciu). (…)
  • Or, având în vedere doar propriile convorbiri, înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane nu restrâng exerciţiul drepturilor fundamentale ale altor persoane într-o manieră similară restrângerilor determinate de supravegherea tehnică efectuată în condiţiile art. 139 alin. (1) din Codul de procedură penală. (…)
  • Curtea Constituțională a constatat că raţiunea reglementării este aceea ca oricine care are o probă ce poate servi aflării adevărului să o poată prezenta, dispoziţiile respective fiind aplicabile în cazul surprinderii în mod spontan a unor fapte sau întâmplări ce sunt înregistrate prin mijloace audio sau video.
  • Folosirea unor astfel de înregistrări ca mijloc de probă într-un proces penal este în concordanţă cu prevederile art. 53 din Constituţie, care recunosc legitimitatea unor restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, inclusiv ale exerciţiului dreptului la respectarea şi ocrotirea de către autorităţile publice a vieţii intime, familiale şi private (invocat în motivarea excepţiei), dacă acestea se fac prin lege şi în vederea apărării unor valori sociale importante, precum desfăşurarea instrucţiei penale sau prevenirea faptelor penale”, se arată în motivarea hotărârii din 14 noiembrie 2024.

Contestația arhiepiscopului Teodosie va fi analizată la Înalta Curte

Pe data de 5 decembrie 2023, procurorii DNA au anunțată că au pus în mișcare urmărirea penală împotriva lui Teodosie Petrescu pentru cumpărare de influență și împotriva lui Ilie Petre, pentru complicitate la cumpărare de influență.

Ulterior, pe data de 8 mai 2024, cei doi au fost trimiși în judecată pe rolul Curții de Apel Constanța.

  • „În luna iulie a anului 2023, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis unui om de afaceri (martor în cauză) suma de 160.000 de lei, reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 de lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte.
  • Suma de 800.000 de lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului. În contextul menționat mai sus, inculpatul P.I. (n.r. – consilierul Petre Ilie) i-ar fi comunicat omului de afaceri modalitatea în care urma să intre în posesia banilor promiși (160.000 de lei), respectiv prin încheierea de către Arhiepiscopia Tomisului cu societatea martorului a unui contract de consultanță fictiv”, rețin procurorii DNA.

Contestația depusă de Teodosie Petrescu și de consilierul acestuia, Ilie Petre, se află acum pe rolul Înaltei Curți, cu termen pe 15 ianuarie 2025.

Foto: Ionuț Mureșan

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

IulianS   •   09.01.2025, 12:58

Ce așteaptă BOR ca sa se descotorosească de Spagoveanu? Tot șpagă?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Vlăduța Lupău a făcut furori într-un club din Cluj. A atras toate privirile cu ținuta pe care a purtat-o și Cătălin Botezatu nu s-a putut abține când a văzut-o, părea că a uitat chiar și de blonda superbă care îl însoțea. Imaginile sunt virale
Viva.ro
Vlăduța Lupău a făcut furori într-un club din Cluj. A atras toate privirile cu ținuta pe care a purtat-o și Cătălin Botezatu nu s-a putut abține când a văzut-o, părea că a uitat chiar și de blonda superbă care îl însoțea. Imaginile sunt virale
Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Libertateapentrufemei.ro
Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Noul model de Dacia care ar putea revoluționa piața auto din Europa. Specialiștii spun că va fi o mașină ”bună la toate”, cu un design incredibil
FANATIK.RO
Noul model de Dacia care ar putea revoluționa piața auto din Europa. Specialiștii spun că va fi o mașină ”bună la toate”, cu un design incredibil
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Unica.ro
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Staţiunea care îşi măreşte plajele. Lucrările vor fi gata la finalul lui 2026
Observatornews.ro
Staţiunea care îşi măreşte plajele. Lucrările vor fi gata la finalul lui 2026
Horoscop 9 ianuarie 2025. Peștii trebuie să evite concluziile radicale, care nu vor face decât să le accentueze starea de anxietate legată de viitor
HOROSCOP
Horoscop 9 ianuarie 2025. Peștii trebuie să evite concluziile radicale, care nu vor face decât să le accentueze starea de anxietate legată de viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI