Înalt Preasfinţitul este acuzat că în 2009 ar fi luat mită 850 de euro de la un reporter ca să îl ajute să se înscrie la Facultatea de Teologie de la Universitatea “Ovidius” din Constanţa, unde el era decan. La acea vreme, prelatul a fost declarat nevinovat de anchetatori, care au decis în cazul său neînceperea urmăririi penale. Acum însă, oamenii legii au redeschis ancheta considerând că au date noi ca să-l inculpe pe Teodosie. Arhiepiscopul Tomisului a stat ieri în sediul DNA aproximativ 30 de minute, fiind însoţit de un preot, dar şi de avocata sa Maria Vasii. “A fost redeschisă urmărirea penală. La dosar au fost depuse convorbiri realizate de un coleg jurnalist. Aceste probe nu au a face nimic cu o probă judiciară”, a spus avocata.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News